"Vom cere părţii americane să ne trimită originalul acestui document", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Piotr Kosmaty, citat de agenţia poloneză PAP.

"Este un prim document al unui organism al statului american cu un nivel atât de înalt, astfel că Parchetul din Cracovia va dori să se servească de acesta în ancheta sa", a adăugat el.

La aproape şase ani de la încheierea mandatului lui George W. Bush la Casa Albă, senatorii democraţi au publicat marţi un raport de anchetă detaliat privind programul operat în secret din 2001 şi până în 2009 de CIA pentru capturarea şi interogarea, în afara cadrului judiciar, a persoanelor suspectate de legături cu Al-Qaida.

CIA a contestat imediat concluziile raportului, realizat în perioada 2009-2012 şi a cărui versiune scurtată de 525 de pagini a fost desecretizată după o bătălie lungă între Senat şi Executivul american.

Potrivit acestui raport, în cadrul programului secret al CIA 119 deţinuţi au fost capturaţi şi închişi în centre de detenţie secrete, în alte ţări care nu au fost identificate, dar care includ cel mai probabil Thailanda, Afganistan, România, Polonia şi Lituania.

Polonia, care nu a recunoscut niciodată oficial că a găzduit închisori secrete ale CIA, a fost deja condamnată în iulie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru "complicitate" la torturile suferite pe teritoriul său de un palestinian şi un saudit.

"Polonia a cooperat la pregătirea şi punerea în aplicare a unor operaţiuni de predare, detenţie secretă şi interogare desfăşurate de CIA pe teritoriul său", au conchis în unanimitate judecătorii europeni.

Înainte de publicarea, marţi, a raportului Senatului, preşedintele american Barack Obama şi premierul polonez Ewa Kopacz au avut o discuţie prin telefon, în cadrul căreia şi-au exprimat speranţa că publicarea acestui document "nu va avea un impact negativ asupra relaţiilor dintre Polonia şi Statele Unite", potrivit unui comunicat al Guvernului de la Varşovia.