Finalul de an vine cu o mare problemă pentru țara noastră. Un sondaj făcut în Occident nu ne dă absolut nicio șansă. Dacă Rusia ar ataca țara noastră, nu am avea parte de niciun ajutor. Cei mai mulţi dintre germani şi francezi nu ar fi de acord ca ţările lor să intre într-un război pentru noi.

România, în bătaia puștii

Concret, 39% dintre germani au dat acest răspuns, 30% au spus că nu sunt decişi, în timp ce aproape 32% au replicat că s-ar implica pentru noi. Pentru acest studiu au fost chestionaţi 2034 de cetăţeni germani, arată un studiu internaţional realizat de institutul britanic de cercetare de piaţă şi analiză YouGov.

Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de francezi numai că procentele diferă un pic. Mai exact, 33% din francezi spun că nu ar intra în luptă pentru noi, iar 35% sunt indecişi. Doar 32% din ei ar începe un război cu cel care ne-ar ataca.

La partea franceză a studiului au participat aproape 1.000 de cetăţeni adulţi. În schimb, atât britanicii cât şi americanii consideră că statele lor ar trebui să intre în război în cazul unei agresiuni împotriva României, potrivit adevărul.ro.