Este vestea momentului de la ANM. Un ciclon vijelios format în nordul Oceanului Atlantic amenință vestul României. Ceea ce urmează este de neimaginat. Vor fi ore cu furtuni, grindină şi cantităţi mari de apă. De fapt, chiar în aceste momente mai multe judeţe sunt deja sub cod portocaliu de inundaţii. Este cazul în Timiş şi Arad, unde instabilitatea atmosferică a făcut ravagii.

Străzile au fost inundate cu apă care a năvălit apoi în case, iar vântul a distrus copacii și i-a doborât peste maşini.

În Timişoara, timp de o oră, a fost cod roşu de vreme severă. Aici au căzut peste 60 de litri de apă pe metru pătrat. Mai multe gospodării au fost afectate și 250 de militari de la ISU au fost trimişi în ajutorul celor afectaţi.

Un ciclon format în Atlanticul de Nord a împins spre Europa un val de aer umed care după ce a traversat vestul şi centrul continentului a ajuns la noi, în vest. În Banat, vântul a prins putere, cerul a fost brăzdat de fulgere şi a căzut grindină. În unele locuri, din cauza vijeliilor, reţeaua de electricitate a cedat.

Nici Aradul nu a scăpat de vremea rea. Aici a fost cod roşu de furtună. O clădire a spitalului judeţean a fost inundată. Apa a pătruns pe holurile secţiei de fiziokinetoterapie, în unele saloane şi în cabinetele de la subsol. Mai multe mașini au fost distruse iar copacii au fost și eu doborâți la pământ.

Potrivit meterologilor în Banat, Crisana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei episoarele de vreme severă vor continua până mâine. Vântul va fi puternic și va sufla cu până la 90 de km pe h, iar cantitalile de apă vor depăşi 70 de l/mp.