Deficitul contului curent al balanței de plăți a fost, în perioada ianuarie-noiembrie 2019 de peste 8,7 miliarde de euro, față de sub 5,5 miliarde de euro, în aceeași perioadă a anului trecut, transmite BNR. 

Mai simplu spus, aceasta înseamnă că, în primele 11 luni de anul trecut, în țară au intrat cu 8,7 miliarde de euro mai puțin decât au ieșit și că această diferență a crescut cu peste 3,2 miliarde de euro față de 2017.

Această evoluție poate fi inclusiv una dintre cauzele pentru care leul a intrat, în ultima vreme, pe un trend de devalorizare, atingând minime istorice față de euro.

Deficitul comercial a avut, de departe, cea mai mare influență negativă, și arată că, oricât ar fi crescut exporturile, România este din ce în ce mai dependentă de importuri. Am importat bunuri de 70 de miliarde de euro și am exportat de doar 57 de miliarde, ceea ce înseamnă un deficit de 13 miliarde de euro, cu 2,5 miliarde mai mare decât anul trecut.

Serviciile, pe de altă parte, au avut un excedent mai mic.

De altfel, structura balanței de plăți s-a degradat în toate componentele sale, minusurile fiind mai mari acolo unde existau deficite, iar plusurile mai mici acolo unde a mai rămas excedent.

Pe de altă parte, deși au crescut, investițiile străine directe nu au reușit să țină pasul cu adâncirea deficitelor, și au ajuns la 4,8 miliarde de euro, adică doar 55% din valoarea deficitului.

Pe de altă parte, datoria României a crescut și ea și, lucru îngrijorător, a crescut mai ales pe componenta pe termen scurt, ceea ce arată o nevoie de bani acută, a Guvernului. Totuși, cea mai mare parte a datoriei externe este formată pe termen lung, iar acolo valoarea totală a scăzut față de perioada ianuarie-noiembrie 2017.