Sprijinul României, inclusiv financiar, va fi pe mai departe strict condiţionat de continuarea reformelor esenţiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova şi avansarea parcursului său european, în ultimele patru luni neexistând evoluţii care să ateste acest lucru, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

MAE arată că a luat notă de evoluţiile politice de la Chişinău legate de semnarea unui acord privind încheierea unei noi alianţe guvernamentale.

„Raportat la aceste evoluţii politice, poziţia României faţă de situaţia din R. Moldova rămâne în coordonatele de până în prezent, astfel cum a fost aceasta prezentată în declaraţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, din 12 noiembrie 2019”, punctează MAE.

MAE apreciază că, în ultimele patru luni, în Republica Moldova „nu s-au înregistrat evoluţii care să ateste continuarea sau realizarea unor reforme durabile în direcţia avansării parcursului european”.

Implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi a reformelor necesare – singura opţiune viabilă

„MAE consideră că îndoielile în privinţa angajamentului autentic din partea autorităţilor de la Chişinău în sensul reformelor necesare se menţin şi în actuala conjunctură politică, neexistând argumente care să deschidă perspectivele unor schimbări de fond ca urmare a formării noii coaliţii guvernamentale de la Chişinău”, arată sursa citată.

În consecinţă, subliniază ministerul român, „sprijinul României, inclusiv financiar, va fi pe mai departe strict condiţionat de continuarea reformelor esenţiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova şi avansarea parcursului său european”. În acelaşi timp, România va continua să urmărească cu prioritate interesele cetăţenilor din Republica Moldova, aşa cum a acţionat deja, inclusiv foarte recent în contextul crizei generate de epidemia de Covid-19, precum şi realizarea proiectelor bilaterale strategice, potrivit Agerpres.

„România va continua să acorde o atenţie deosebită modului în care Republica Moldova va aplica strict Parteneriatul Strategic bilateral privind integrarea europeană şi va continua ferm şi consecvent parcursul său european, inclusiv implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi a reformelor necesare pentru apropierea de UE – singura opţiune viabilă pentru reformarea profundă a instituţiilor din R. Moldova, de natură să aducă beneficii palpabile cetăţenilor săi”, apreciază MAE.