Este cea mai bună vete venită chiar de la Guvern. România are un potențial uriaș. Este vorba despre cel eolian offshore, de peste 70.000 de MW. În doar cinci ani am putea ajunge la nivelul Mării Britanii în acest sector. O spune Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

România are o comoară de miliarde

„Există o oportunitate uriaşă pentru România în sectorul de offshore wind (turbine eoliene pe mare – n.r.). Există un potenţial de 22 de GW (20.000 de MW – n.r.) în turbine cu fundaţie fixă, pe fundul mării, respectiv 50.000 de MW în fermele eoliene de tip floating (plutitoare – n.r.). Acestea ar putea face ca România să devină în scurt timp, chiar începând cu 2025, exportator net de energie”, a precizat Havrileţ, în cadrul Energy Strategy Summit.

Costurile aceste tehnologii au scăzut foarte mult, iar România ar putea ajunge din urmă Marea Britanie în doar cinci ani.

„Exista un studiu al Băncii Mondiale, care arată că România are o oportunitate uriaşă. Se face o comparaţie cu Marea Britanie, iar studiul arată că succesul înregistrat de Marea Britanie în acel sector, vreme de 20 de ani, se poate atinge în prezent, în România, cu actuala tehnologie, mult îmbunătăţită şi cu un cost redus, am putea atinge o dezvoltare similară, apropiată, în cinci ani”, a mai spus oficialul ministerial.

Transelectrica şi-a concentrat investiţiile în ultima vreme pentru creşterea capacităţii de preluare a producţiei de energie din sud-estul ţării. România şi-a asumat atingerea unei ţinte de 30,7% privind ponderea energiei regenerabile în anul 2030, faţă de nivelul de 24% atins în 2017, conform Agerpres.