Indicele ROBOR la 3 luni a coborât joi la 3,21%, cel mai mai scăzut nivel din ultimele trei luni. Miercuri, indicele stagnase la 3,23%, pentru a 10-a oară consecutiv.

Cotația de joi, de 3,21%, se află la cel mai scăzut nivel din 22 martie, când a fost 3,16%, potrivit datelor Bancii Naţionale a României (BNR).

Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a stagnat joi la 3,36%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

În funcţie de acest indice sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.

BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, a crescut la 2,63%, de la 2,36% în T4 2018.