Fondurile ajung pentru reabilitarea termică a aproape 14.000 de apartamente şi provin din Programul Operaţional Regional 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

„Avem în evaluare alte 39 de contracte, reprezentând 361 de blocuri cu 24.267 de apartamente, în valoare totală de 701.988.078,10 lei pentru acest exercițiu financiar 2014-2020 și am depus documentația pentru 850 de blocuri cu 59.100 de apartamente”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Sectorul 3 este unul dintre cele mai eficiente din ţară în accesarea fondurilor europene pentru acest tip de lucrări. Până în prezent, primăria a mai semnat alte 41 de contracte în valoare totală de peste 500 mil. lei. În 2016 au fost renovate 231 de blocuri din fonduri europene, iar anul trecut 170 de imobile doar în Sectorul 3, potrivit datelor transmise revistei Capital de administraţia locală.

„Apreciez interesul pe care domnul primar Negoiţă îl acordă acestui domeniu şi încurajez şi alţi primari să acceseze fondurile europene pe care le avem la dispoziţie pentru investiţii în folosul comunităţii”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

În programul local multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe sunt înscrise 1.748 de asociaţii de proprietari din Sectorul 3, iar pentru 965 de asociaţii s-au finalizat lucrările de reabilitare termică, arată datele primăriei puse la dispoziţia revistei Capital.

În prezent la 258 de asociaţii de proprietari lucrările de reabilitare termică sunt în execuţie. Pe lângă lucrările finanţate din fonduri europene, primăria a reabilitat termic în 2016 circa 74 de blocuri din Sectorul 3, iar în 2017 alte 49 de blocuri.

Citiţi în ediţia următoare a revistei Capital un nou articol din cadrul campaniei România Blocată despre eşecul reabilitării termice şi şansele slabe de a atinge ţintele impuse de Uniunea Europeană.