Anthony Fauci, directorul Institutului american de boli infecţioase a avertizat vineri că ritmul de creştere rapidă contaminării cu noul coronavirus în sudul SUA este o „problemă gravă” , informează France Presse, citată de Agerpres.

„Avem o problemă gravă în anumite zone”, a declarat dr. Fauci, membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de preşedintele Donald Trump, în cursul unei conferinţe de presă.

El i-a invitat pe tineri în special la responsabilitate individuală, subliniind că ei trăiesc într-o societate „interconectată”:”Dacă sunteţi infectaţi, veţi infecta pe altcineva, care va infecta la rândul lor pe altcineva”.

„Şi în cele din urmă, veţi contamina pe cineva vulnerabil, iar acesta poate fi o bunică, un bunic, un unchi aflat în chimioterapie sau în radioterapie sau un copil atins de leucemie”, a spus Fauci în aceeaşi conferinţă de presă a celulei de criză asupra coronavirusului la Casa Albă.

Mike Pence a încercat să-i liniştească pe americani

Cu puţin timp înainte, vicepreşedintele Mike Pence a încercat să-i liniştească pe americani cu privire la situaţia actuală, asigurându-i în aceeaşi conferinţă de presă că ea nu are nicio legătură cu declanşarea pandemiei în nord-estul ţării în martie şi aprilie.

„Aproape jumătate din noile cazuri sunt americani sunt 35 de ani, ceea ce este o informaţie încurajatoare”, a declarat Mike Pence.

„Suntem într-o poziţie mult mai bună. Adevărul este că noi am încetinit transmisiile, am aplatizat curba” contaminărilor, a spus vicepreşedintele.

El i-a invitat pe tinerii americani să urmeze consemnele de distanţare fizică şi de igienă, dar nu a citat portul măştii.

Ulterior, Mike Pence a apărat organizarea mitingurilor de campanie de către preşedintele Donald Trump, în numele „libertăţii de expresie”.