Riscul producerii unei duble recesiuni în Statele Unite s-a amplificat în ultimele şase luni, a declarat, marţi, preşedintele Rezervei Federale din Chicago, Charles Evans.

Revenirea economiei pe un trend descendent nu este cel mai probabil scenariu, dar şomajul ridicat şi evoluţia nefavorabilă a sectorului imobiliar fac redresarea fragilă, a spus Evans.

„Probabilitatea unei duble recesiuni este scăzută, dar sunt îngrijorat în privinţa solidităţii redresării”, a afirmat Evans la o reuniune privind sectorul imobiliar, adăugând că politica monetară permisivă a Fed este adecvată situaţiei.

Ca reacţie la criza economică, Fed a redus dobânda de politică monetară la o bandă de variaţie de 0-0,25%

SURSA: Mediafax