Înfrângere grea pentru cei de la PSD. Dacă în urmă cu patru ani, social democrații aveau primarul general, toate cele șase sectoare și majoritatea în consilii, la patru ani distanță avem parte de o schimbare totală. Social democrații au încasat o înfrângere dură.

Rezultate finale de la BEM!

Consiliul General al Municipiului Bucureşti va fi format din PSD, USR PLUS, PNL şi PMP, singurele care au trecut pragul electoral, potrivit datelor finale anunţate, luni, de către Biroul Electoral Municipal. PSD are 20 dintre cele 55 de mandate de consilieri, urmat de USR PLUS cu 17 mandate, PNL cu 12 mandate şi PMP cu 4 mandate.

Astfel, PSD va fi în Opoziție, pentru că USR PLUS, PNL, dar și PMP vor face alianță și vor avea majoritate confortabilă.

Potrivit datelor transmise, luni, de către BEM, s-au prezentat la urne la alegerile din 27 septembrie 672.004 persoane, fiind 635.155 de voturi valabil exprimate. De asemenea, au fost 19.117 de voturi nule.

Pragul electoral de 5% a fost stabilit la 32.607 voturi, acesta fiind atins doar de PSD, USR PLUS, PNL şi PMP.

Din cele 55 de mandate de consilieri generali, 20 revin PSD (cu 211.164 de voturi), 17 Alianţei USR PLUS (cu 175.953 de voturi), 12 PNL (cu 125.940 de voturi) şi 4 PMP (cu 51.001 voturi).

Primăria Capitalei a fost câștigată de către independentul Nicușor Dan, în detrimentul Gabrielei Firea. Acesta a fost însă susținut de către PNL și USR PLUS. De asemenea, Sectorul 1, Sectorul 2 și Sectorul 6 au fost câștigate de către candidații alianței de Dreapta, respectiv Clotilde Armand, Ciprian Ciucu și Radu Mihaiu. Sectorul 3 a fost câștigat de Robert Negoiță de la ProBucurești 2020, Sectorul 5 de către Cristian Popescu Piedone de la PPUSL, iar Sectorul 4 a fost singurul păstrat de către PSD, prin Daniel Băluță.