Rezultate parțiale alegeri prezidențiale Moldova! Primele date oficiale după vot! Anunț bombă al lui Igor Dodon

Comisia Electorală Centrală din Moldova o dă deja președinte pe Maia Sandu. Astfel, au fost procesate peste 80% la sută din procesele verbale. Cele mai multe din Moldova. Astfel, este oficial , deși preliminar, Republica Moldova are prima femeie președinte, Maia Sandu face istorie și reușește să îl învingă pe Igor Dodon.

Primele rezultate oficiale

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a obţinut duminică în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova 51,71% din sufragii, potrivit datelor oficiale preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea a 81,8% din voturi.

CEC a centralizat datele din 1.743 de secţii de votare, din totalul de 2.143. Rezultatele arată că Maia Sandu are 51,71% din sufragii în favoarea sa, adică 554.444 de voturi din totalul celor 1.072.303 valabil exprimate.

În acelaşi timp, contracandidatul Maiei Sandu, actualul preşedinte Igor Dodor, care a candidat ca independent, dar cu susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 517.859 de alegători, ceea ce înseamnă 48.29%.

Prezenţa la vot în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost de 52,69%, respectiv 1.644.510 alegători s-au prezentat la urne în total.

Mesajul lui Igor Dodon după alegerile prezidențiale

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, care potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, ar fi pierdut alegerile pentru un al doilea mandat, a declarat, duminică seară, la scurt timp după închiderea urnelor, că, indiferent de rezultatul final al alegerilor, obiectivul său este de a intra în dialog cu toate partidele parlamentare, pentru a putea aproba bugetul pe anul viitor.

El a afirmat, într-o conferinţă de presă, că, în calitate de lider al “celui mai mare partid politic din Republica Moldova” şi ca “politician responsabil” se va concentra “asupra aşteptărilor oamenilor”.

“Atunci când am pornit în acest scrutin electoral, la fel ca şi în anul 2016, noi suntem gata de orice scenariu, şi să învingem, şi să nu învingem, cred că la fel cum e gata şi oponentul meu, dar noi toţi trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Gata! Alegerile s-au finalizat. A fost multă ură, chiar aş spune, a fost multă luptă la limită, s-au trecut şi liniile roşii, dar gata alegerile s-au finalizat. Eu chem toată lumea la calm, la linişte. Noi avem nevoie de pace în Republica Moldova. Nouă nu ne trebuie destabilizare, la nimeni. Începând cu ziua de mâine, în afară de faptul cine va obţine cel mai mare număr de voturi în această campanie prezidenţială, contează foarte mult ce se va întâmpla în Republica Moldova, ce facem în Parlament, cum aprobăm bugetul pentru anul 2021, cum aprobăm politica fiscală şi eu, în calitate de lider al celui mai mare partid din Republica Moldova, cu cea mai mare prezenţă în Parlamentul Republicii Moldova, mă refer la socialişti, şi ca politician responsabil, vreau să vă spun că cu toţii trebuie să ne concentrăm asupra acestor aşteptări ale oamenilor. Prea tare s-a divizat societatea în aceste o lună jumătate-două de campanie electorală. Eu vă îndemn pe toţi la calm, linişte, pace. Începând cu ziua de mâine începe o nouă etapă în dezvoltarea Republicii Moldova. Eu sunt gata să trag linie, sunt gata să fiu în dialog cu toţi, absolut cu toţi din Parlament care sunt partide responsabile pentru a lua decizia cum ne mişcăm mai departe”, a afirmat Dodon.

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale Moldova! Primele date oficiale după vot! Anunț bombă al lui Igor Dodon

Actualul lider de la Chişinău a spus că are informaţii referitoare la “unele încălcări în special la votul din diaspora” şi a subliniat, totodată, că măsurătorile paralele efectuate de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îl dau câştigător al voturilor exprimate în interiorul ţării.

“Eu vreau să vin cu un mesaj de mulţumire către toţi compatrioţii mei care au dat dovadă de responsabilitate şi de mobilizare masivă astăzi pentru a participa la al doilea tur al acestui scrutin prezidenţial. Avem o prezenţă mai mare ca în urmă cu patru ani, atunci când am învins în turul doi, să vedem cu cât va fi mai mare, cu câteva procente, cu câteva zeci de mii de voturi, dar avem şi record pe mai multe capitole. Avem o participare foarte mare în diaspora, şi în Est, şi în Vest, avem o participare destul de mare în stânga Nistrului. Eu nu vreau să vin acum cu aprecieri referitor la cum a avut loc acest scrutin. Noi primim semnale, şi probabil le-aţi văzut, de unele încălcări în special la votul din diaspora. De aceea, mă voi abţine acum să dau aprecieri la cum a decurs votul şi sunt sau nu încălcări. O să acumulăm toate informaţiile. Eu sunt destul de optimist referitor la rezultatele acestui scrutin. Măsurările noastre şi calculele interne arată că conducem la o diferenţă destul de mare în interiorul ţării, asta fără diasporă şi fără Transnistria. De aceea o să aşteptăm când vor fi numărate toate voturile şi după aceea vom veni cu declaraţii suplimentare”, a adăugat Dodon.

Maia Sandu a câştigat al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, conform rezultatelor exit-poll-ului realizat de compania “Intellect Group” în colaborare cu asociaţia SPERO. Astfel, potrivit datelor sondajului, Maia Sandu ar acumula 54,8 % din numărul total de voturi, iar contracandidatul sau Igor Dodon – circa 45,2%.

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale Moldova! Primele date oficiale după vot! Anunț bombă al lui Igor Dodon