Andra Pleșa, candidata PNL la Primăria Caransebeș, a pierdut alegerile în fața primarului în funcție, independentul Felix Borcean. Aceasta și-a recunoscut înfrângerea printr-o postare pe pagina de socializare și în același timp l-a felicitat pe câștigător.

Andra Pleșa, fiica partenerei lui Marcel Vela, a obținut doar 2.577 de voturi, în vreme ce independentul Borcean a luat aproape dublu, 4.203 voturi.

Cu toate acestea, aflată pe poziția a doua pe listele pentru Consiliul Local, după Marcel Vela, a fost aleasă consilier.

În postarea sa, Pleșa le-a mulțumit de asemenea tuturor celor care au fost alături și au votat PNL la aceste alegeri locale.

„A fost o campanie frumoasă în care am avut ocazia să cunosc oameni care mi-au dat încrederea și curajul de a candida! Alegerile de ieri, sunt pentru mine un câștig, pentru că am reușit să coagulez o echipă de tineri care vor rămâne la fel de activi și de prezenți în viața orașului, pentru că am reușit să creez o dezbatere reală despre proiectele bune și necesare pentru municipiu și pentru că, în tot acest timp, am consolidat colaborări oneste și am descoperit prietenii sincere.
Caransebeșul are nevoie de fapte și sper ca alegerea pe care au făcut-o ieri caransebeșenii, să fie cea corectă pentru următorii 4 ani.

Le mulţumesc tuturor celor care au votat! Le mulţumesc celor care mi-au acordat încrederea și care și-au pus speranţele în echipa #PNL. De asemenea, le mulţumesc tuturor celor care ne-au ascultat și ne-au fost alături în această perioadă.
Caransebeșul trebuie să meargă înainte și de aceea, vom rămâne o echipă dedicată proiectelor și dezvoltării orașului. Avem nevoie de fapte și îmi doresc sincer, ca pentru binele nostru, al tuturor, alegerea de ieri a cetățenilor, să fie cea care să aducă dezvoltarea în oraș.

Îi felicit pe colegii mei liberali din Caransebeș, care prin munca lor au reușit să reconfirme că în ceea ce privește votul politic, PNL este primul partid în preferințele cetățenilor pentru consiliul local și pentru consiliul județean. Acest rezultat este meritul lor! Ne bucurăm alături de colegii din județ pentru victoria lui Romeo Dunca și suntem convinși că va arăta că se poate și în Caraș-Severin.

Îl felicit pe Felix Borcean pentru reușită. De acum înainte, voi fi doar avocatul caransebeșenilor și voi rămâne atentă ca așteptările lor să nu fie înșelate”, a transmis aceasta într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.