Începând cu data de 6 februarie, activitatea de înregistrare în registrul comerţului se va desfăşura pe noul sistem informatic integrat realizat în cadrul proiectului Servicii on-line (de eguvernare) oferite de ONRC pentru comunitatea de afaceri prin intermediul unui portal dedicat, finanţat din fonduri structurale, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Astfel, vor fi suspendate cererile de înregistrare în registrul comerţului (înmatriculări, menţiuni, radieri, depuneri şi/sau menţionări acte etc.). Însă, vor fi asigurate serviciile de verificare disponibilitate şi/sau rezervare denumire firmă, emblemă, verificare unicitate sediu social, asociat unic, activităţi care se vor suspenda în perioada 30 ianuarie– 3 februarie.

În perioada 20– 25 ianuarie, activitatea de primire şi înregistrare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului se desfăşoară normal. Prin excepţie, în perioada 20– 25 ianuarie, pentru cererile de înregistrare depuse în acest interval, dar şi pentru cererile depuse înainte de 20 ianuarie şi care au un prim termen de soluţionare după această dată, se acordă un singur termen de amânare, de cel mult două zile.

Data de 26 ianuarie este ultima zi de soluţionare a cererilor de înregistrare amânate, depuse la oficiul registrului comerţului până la data de 25 ianuarie. Prin excepţie, aceasta este ultima zi de soluţionare a cererilor de înregistrare primite în perioada 20– 25 ianuarie, pentru care se pot stabili şi alte termene de soluţionare/eliberare decât cele indicate mai sus a fi acordate. După caz, în mod excepţional, poate fi termenul de soluţionare al cererilor înregistrate până la data de 18 ianuarie inclusiv, şi care au deja un termen de amânare după data de 27 ianuarie, termen ce se preschimbă din oficiu, precizează ONRC.

Noile termene de soluţionare şi eliberare se pot vizualiza şi pe site-ul ONRC, serviciul stadiu dosar. Verificările preliminare cererilor de înregistrare (verificare disponibilitate şi/sau rezervare denumire firmă, emblemă, verificare unicitate sediu social, asociat unic) se vor primi până la data de 27 ianuarie 2012.

Cererile pot fi trimise prin poştă

În perioada 26 ianuarie-3 februarie, nu se soluţionează nicio cerere de înregistrare în registrul comerţului. Cererile se vor primi în regim de corespondenţă (prin poştă), în registratura generală, urmând să fie înregistrate începând cu data de 6 februarie, pe noul sistem informatic, eşalonat, în ordinea primirii în registratura generală, dar nu mai târziu de data de 10 februarie.

Toate cererile de înregistrare în registrul comerţului primite prin corespondenţă în perioada
26 ianuarie– 3 februarie, vor fi prelucrate începând cu data de 6 februarie, pe noul sistem informatic. Solicitanţii vor fi înştiinţaţi cu privire la modalitatea de achitare a taxelor şi tarifelor aferente, de rezolvare a observaţiile formulate, dacă este cazul, şi asupra numerelor de înregistrare, a termenelor de soluţionare şi eliberare acordate, pe email, fax, prin corespondenţă.

RECOM online, suspendat timp de 4 zile

Totodată, şi serviciul RECOM online va fi suspendat, în perioada 3– 7 februarie, urmând să funcţioneze numai partea de informaţii gratuite, în măsura în care acest fapt este posibil.

Referitor la furnizarea de informaţii din registrul comerţului, în perioada 20 ianuarie– 3 februarie, activitatea de furnizare informaţii din registrul comerţului (informaţii punctuale, informaţii statistice, certificate constatatoare ) şi de eliberare copii certificate se va derula normal.