“Generalul american Curtis Scaparrotti preia miercuri comanda trupelor NATO în Europa, unde Alianţa Nord-Atlantică a început o întărire militară fără precedent pe fondul creşterii tensiunilor cu Rusia şi desfăşoară nave pentru stoparea trecerii migranţilor prin Marea Egee. Scaparrotti, care după serviciul în Afganistan a condus până în prezent trupele americane din Coreea de Sud, devine astfel al 18-lea comandant suprem al forţelor Alianţei Nord-Atlantice, post strategic inaugurat în 1951 de generalul american Dwight Eisenhower. “Ne aflăm într-un moment crucial' pentru că Europa se confruntă cu ameninţări şi provocări strategice numeroase, a rezumat situaţia generalul Scaparrotti, în cursul audierii sale de către Senatul american în aprilie. “O Rusie în plină recrudescenţă vrea mai multă putere şi dovedeşte un comportament tot mai agresiv”, “terorismul constituie o ameninţare imediată, aşa cum lumea a putut fi martoră în recentele tragedii la Bruxelles, Paris şi Ankara”, iar “afluxul semnificativ al migranţilor şi refugiaţilor a provocat crize economice, demografice şi umanitare care pun la încercare structura socială a Europei”, explica el. În vârstă de 60 de ani, Generalul Scaparotti va trebui să continue linia predecesorului său, generalul Philip Breedlove, “spunând şi repetând europenilor că trebuie să facă mai mult” pentru a-şi stopa în cele din urmă reducerea cheltuielilor pentru apărare, a subliniat Jan Techau de la institutul Carnegie Europe. SUA vor, de altfel, să desfăşoare – prin rotaţii succesive – o brigadă blindată în Europa de Est, de 4.200 de soldaţi, din februarie 2017 şi prevăd cvadruplarea în anul următor, la 3,4 miliarde de dolari, a cheltuielilor lor destinate întăririi prezenţei militare americane în Europa”, mai citim pe site-ul militarytimes.com

“Bătălia pierdută a ultraconservatorului Ted Cruz”, scrie Le Monde.

„Senatorul republican Ted Cruz şi-a anunţat retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale după ce a pierdut alegerile preliminare din statul Indiana, în faţa omului de afaceri Donald Trump.Am dat totul, dar alegătorii au ales o altă cale. Inima este grea, dar cu un optimism fără margini pentru viitorul ţării noastre, ne suspendăm Campania”, a declarat Ted Cruz într-un discurs la Indianapolis, după înfrângerea usturătoare la primarele din Indiana în faţa lui Donald Trump. Cu victoria din Indiana şi cu retragerea lui Cruz din cursa prezidenţială, Trump ar putea deveni candidatul nominalizat de partidul republican pentru alegerile generale de pe 8 noiembrie, candidând cel mai probabil împotriva lui Hillary Clinton, aflată în fruntea clasamentului democrat. Deşi Trump pare a avea un drum drept spre nominalizare, Sanders este încă un contracandidat puternic pentru Clinton, mai ales după victoria obţinută în Indiana. Republicanii urmează să-şi aleagă reprezentantul pentru alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie la convenţia de la Cleveland care se va desfăşura în perioada 18-21 iulie.”

“Trump poate fi nominalizat acum că Ted Cruz a ieşit din cursă; Sanders recuperează în faţa lui Hillary Clinton cu o victorie”, titrează The New York Times.

“Omul de afaceri Donald Trump a devenit marţi posibilul candidat al Partidului Republican la prezidenţialele din noiembrie după retragerea din cursă a senatorului ultraconservator de Texas, Ted Cruz.Pe de altă parte, senatorul Bernie Sanders a câştigat marţi primarele democrate din Indiana în faţa lui Hillary Clinton, însă fosta Primă Doamnă păstrează un avantaj foarte confortabil în cursa pentru învestitura partidului din iulie pentru prezidenţialele din noiembrie. Până marţi, Hillary Clinton avea 2.179 de delegaţi, faţă de 1.400 Bernie Sanders, în timp ce majoritatea necesară este de 2.383. Cei 83 de delegaţi democraţi din Indiana vor fi atribuiţi proporţional, ca de obicei.”

“Donald Trump şi-a făcut marea intrare în alegerile generale”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

“Omul de afaceri Donald Trump, devenit marţi candidatul probabil al Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă, s-a arătat convins de victoria sa la alegerile prezidenţiale din noiembrie unde, cel mai posibil, o va înfrunta pe democrata Hillary Clinton. ”Vom câştiga în noiembrie, vom câştiga grandios şi va fi America mai întâi”, a declarat el într-un discurs după ce a învins la primarele din statul Indiana. Trump a obţinut marţi o victorie majoră la primarele republicane din Indiana, posturile americane de televiziune declarându-l învingător în faţa senatorului ultraconservator Ted Cruz şi a guvernatorului John Kasich imediat după închiderea secţiilor de votare din acest stat industrial situat în regiunea Marilor Lacuri. Este a şaptea victorie consecutivă pentru miliardarul pe care nimic nu pare să îl poată opri, în pofida mobilizării unei părţi a conducerii republicanilor. El nu a ajuns încă la majoritatea de 1.237 de delegaţi pentru a obţine incontestabil învestitura, dar probabilitatea unei victorii generale până la ultimele primare de la 7 iunie a crescut considerabil.”

“Spitalul din Alep, lovit în timp ce oraşul se confruntă cu o catastrofă umanitară”, titrează The Guardian, în pagina electronică.

“Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a calificat, marţi, inacceptabil atacul asupra unui spital în oraşul Alep, din nordul Siriei. Organizaţia afirmă, într-un comunicat, că este al şaselea centru sanitar atacat în mai puţin de o săptămână în respectiva localitate. CICR a arătat că a trimis marţi la Alep un camion cu medicamente şi echipament sanitar. Agenţia oficială de ştiri SANA a informat că cel puţin trei femei au murit şi alte 17 persoane au fost rănite în tirurile de rachete trase de “organizaţiile teroriste” asupra spitalului Al Dabit, în cartierul Al Muhafaza, aflat sub controlul forţelor guvernamentale. Observatorul Sirian al Drepturilor Omului a confirmat lansarea de proiectile de către facţiunile islamice contra acestui centru medical. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni miercuri la cererea Franţei şi Marii Britanii pentru a dezbate situaţia de la Alep, în nordul Siriei, au făcut cunoscut marţi surse diplomatice. Secretarul general adjunct al Naţiunilor Unite pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, va prezenta celor 15 ţări membre un raport în legătură cu situaţia din acest mare oraş sirian unde Statele Unite şi Rusia depun eforturi pentru a negocia un armistiţiu. Moscova a declarat marţi că speră ca 'în următoarele ore' să se ajungă la un acord de încetare a focului, în timp ce secretarul de stat american, John Kerry, l-a ameninţat pe preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, cu 'repercusiuni' dacă regimul acestuia nu respectă noul acord de pace la Alep, negociat în prezent. Peste 270 de persoane au fost ucise la Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria, de la reluarea ostilităţilor pe 22 aprilie.”