“Premierul muntenegrean Milo Djukanovic urmează semnează joi, la Bruxelles, aderarea ţării sale la NATO, însă această mică republică din Balcani nu se va alătura efectiv Alianţei Nord-Atlantice decât în 18 luni. “Îl vom primi pe premierul Djukanovic, care va semna protocolul de aderare. La sfârşitul acestei ceremonii, Muntenegru va putea, începând de joi, să participe la toate reuniunile NATO în calitate de observator sau invitat”, a explicat miercuri secretarul general a NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă. Declaraţia a fost făcută la sediul NATO de la Bruxelles, care vă găzdui joi şi vineri o reuniune a celor 28 de miniştri de externe, cu două luni înaintea summitului de la Varşovia unde şefii de stat şi de guvern din Alianţă vor discuta despre ameninţările de securitate asupra flancurilor estic şi sudic şi vor decide ce măsuri trebuie luate. Aderarea Muntenegrului trebuie apoi ratificată de parlamentele celor 28 de state membre ale Alianţei, proces care, potrivit mai multor diplomaţi, ar urma să dureze între un an şi 18 luni. Miniştrii de externe din NATO au invitat oficial în decembrie Muntenegru, mică republică ce numără 630.000 de locuitori, să se alăture Alianţei Nord-Atlantice, spre marea nemulţumire a Moscovei, care vede în această decizie o încercare de diminuare a influenţei sale în Balcani. “Este un principiu fundamental ca orice naţiune independentă şi suverană să poată să-şi decidă calea de urmat, inclusiv în privinţa acordurilor de securitate din care ea vrea să facă parte”, a explicat Stoltenberg, anticipând criticile Rusiei, în contextul în care relaţiile cu Moscova sunt tot mai tensionate în ultimii doi ani din cauza crizei din Ucraina. “Orice sancţiune sau reacţie din partea Rusiei ar fi complet nejustificată”, a atras atenţia secretarul general al NATO. Ultima extindere a NATO datează din 2009, când au aderat Albania şi Croaţia, alte două ţări din Balcani”, mai scrie BBC.com

„Zbor EgyptAir MS804 a dispărut de pe radar între Paris și Cairo – actualizări live UPDATE Avionul EgyptAir s-a prăbuşit”, scrie The Guardian, în pagina electronică.

„Avionul EgyptAir care a dispărut de pe radare joi dimineaţa cu 66 de persoane la bord s-a prăbuşit în largul insulei greceşti Karpathos, în sud-estul Mării Egee, într-un moment în care se afla în spaţiul aerian egiptean, informează o sursă din cadrul aviaţiei civile greceşti, citat de AFP. "În jurul 03:29 ora locală, în timp ce se afla în spaţiul aerian egiptean, avionul a dispărut de pe radarele greceşti. El s-a prăbuşit la circa 130 de mile de insula Karpathos", situată între Rhodos şi Creta, a mai declarat sursa citată. Potrivit aviaţiei civile greceşti, nu s-a primit un semnal SOS de la avion. Într-un scurt comunicat pe reţelele sociale, EgyptAir a informat că zborul MS804 era efectuat de un avion de tip Boeing 737-800 care decolase miercuri noaptea la orele 23.09 de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, urmând să aterizeze la Cairo joi dimineaţă. În avion se aflau 59 de pasageri şi 10 membri ai echipajului, potrivit mass-media. Dispecerii de la turnul de control grec au vorbit cu pilotul în timp ce aparatul de zbor se afla deasupra insulei Kea, în ceea ce se consideră a fi ultimul contact cu aeronava. "Pilotul nu a menţionat nicio problemă la bord", a declarat pentru Reuters Kostas Litzerakis. Zborul MS 804 al companiei egiptene EgyptAir a părăsit spaţiul aerian al Greciei la ora locală 03:27 0027 GMT şi a intrat în spaţiul aerian egiptean. Două minute mai târziu, avionul a dispărut de pe radarele elene, a indicat responsabilul grec. Anterior, compania aeriană a scris pe Twitter că avionul a dispărut după ce a pătruns 10 mile în spaţiul aerian al Egiptului. Potrivit ziarului guvernamental egiptean Ahram, echipajul nu a trimis niciun fel de semnal de alarmă înainte de dispariţia avionului. Ultimul contact al echipajului cu turnul de control a fost făcut cu zece minute înainte de dispariţia aparatului de zbor. Cei mai mulţi dintre pasagerii de la bordul avionului EgyptAir erau de naţionalitate egipteană, a anunţat compania aeriană pe contul său de Twitter, potrivit AFP şi Reuters. EgyptAir a publicat lista integrală cu cei 56 de pasageri ai zborului MS 804 enumerând naţionalităţile acestora: 30 de egipteni, 15 francezi, un britanic, un canadian, un belgian, un portughez, un algerian, un sudanez, un cetăţean al statului Ciad, doi irakieni, un saudit şi un kuweitian. În total, aparatul transporta 56 de pasageri, între care trei copii, precum şi şapte membri ai echipajului şi trei ofiţeri de securitate, indică EgyptAir într-un comunicat. Guvernul francez a convocat o reuniune ministerială de urgenţă în această dimineaţă, la ora 06:30 GMT, pe tema dispariţiei avionului EgyptAir, a anunţat preşedinţia franceză citată de Reuters. Potrivit Reuters şi AFP, preşedintele francez a discutat cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi cei doi şefi de stat au convenit să coopereze strâns pentru a stabili cât de curând posibil circumstanţele acestei dispariţii, a precizat Palatul Elysée. "În acest moment, nicio ipoteză privind cauzele dispariţiei nu poate fi exclusă", a afirmat la rândul său prim-ministrul Manuel Valls pentru postul de radio RTL. "Suntem în contact strâns cu autorităţile egiptene, atât civile, cât şi militare. Autorităţile egiptene au trimis deja echipe de recunoaştere aeriană la faţa locului, iar Franţa este gata să ajute la căutări dacă autorităţile egiptene o vor solicita, bineînţeles", a spus prim-ministrul francez.”

“În Venezuela: Nicolas Maduro ameninţă cu înăsprirea stării de urgenţă”, scrie Le Monde.

“Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a ameninţat miercuri că va majora gradul stării de excepţie pe care a decretat-o, dacă vor avea loc violenţe din partea opoziţiei, la câteva ore după reprimarea unor manifestaţii de protest. “Este un recurs de care dispun în calitate de şef al statului dacă Venezuela este scena violenţelor în vederea unei lovituri de stat şi nu voi ezita să o decretez dacă va fi necesar pentru a lupta în favoarea păcii şi securităţii acestei ţări”, a declarat el în cursul unei reuniuni cu simpatizanţii săi în estul ţării. La apelul coaliţiei de opoziţie, MUD – Mesa de la Unidad Democratica – majoritară în parlament -, manifestanţii au încercat miercuri fără succes să ocupe sediile autorităţii electorale din peste 20 de oraşe. Ei cer organizarea unui referendum cu scopul de a-l destitui pe şeful statului care dispune în prezent de prerogative extinse în materie de securitate şi încearcă să se agaţe de putere. De asemenea, opoziţia a lansat un apel populaţiei şi armatei la nesupunere civică, după ce Nicolas Maduro a decretat starea de excepţie. La Caracas, 14 staţii de metrou au fost închise miercuri dimineaţă, complicând deplasarea în capitală. Economia Venezuelei, ţară bogată în petrol, este devastată de scăderea preţului la ţiţei, iar locuitorii săi îşi concentrează exasperarea pe preşedintele lor, ales în 2013 pentru un mandat de şase ani. Experţii vorbesc despre riscul “exploziei” acestei ţări şi al confruntărilor civile, în contextul în care şase venezueleni din zece dezaprobă felul în care preşedintele Nicolas Maduro administrează ţara, conform Institutului Datanalisis.”

“Donald Trump tocmai a depăşit-o pe Hillary Clinton pentru prima dată într-un important sondaj”, scrie portalul de ştiri american Business Insider.

“Donald Trump a depăşit-o pe Hillary Clinton intr-un sondaj Fox News publicat miercuri seara. Miliardarul din Manhattan a este cotat la  45% faţă de 42%, cifra cu care este creditat fostul Secretar de Stat în noul sondaj de opinie. Rezultatul reprezintă o schimbare bruscă după luna Aprilie, când Trump se afla în spatele lui Clinton, cu 7 puncte. În luna martie, el se afla cu 11 punte în spatele lui Hillary Clinton.”

„Fed către pieţele financiare: creşterea ratei în Iunie este pe masă”, titrează The Wall Street Journal.

„Oficialii Federal Reserve spun că o creștere a ratei dobânzii în luna Iunie a fost posibilă în cazul în care datele privind veniturile ar fi arătat o economie îmbunătățită și în acest fel s-a încercat un pas înapoi în raport cu așteptările pieței potrivit cărora o astfel de mișcare era puțin probabilă.”

Te-ar putea interesa și: