“Coreea de Nord a anunţat că a efectuat primul test "reuşit" de bombă cu hidrogen, marcând un avans important în programul ei nuclear dacă se confirmă, la câteva ore după ce a fost detectat un cutremur ce părea a fi artificial în apropierea unui sit de testare nucleară. "Primul test de bombă cu hidrogen a fost finalizat cu succes la 10.00 – 3.30 ora României, la 6 ianuarie 2016, pe baza determinării strategice a Partidului Muncitoresc" la putere, a anunţat televiziunea de stat nord-coreeană. Testul nuclear, efectuat înaintea zilei de naştere a liderului Kim Jong-un la sfârşitul săptămânii, este al 4-lea în această ţară izolată, aflată sub noi sancţiuni ale SUA şi ONU pentru programele ei nuclear şi de rachete. Testul a provocat reacţia dură a vecinilor, dar şi a Statelor Unite. Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgenţă”, mai citim în Business Insider.

“Coreea de Nord spune că a detonat bomba cu hidrogen”, titrează The New York Times.

“Coreea de Nord a anunţat că a efectuat miercuri primul test reuşit al bombei cu hidrogen, ceea ar marca intrarea sa în rândul statelor cu program nuclear avansat. “Cu succesul perfect al bombei noastre cu hidrogen istorice, noi ne alăturăm rândurilor statelor nucleare avansate”, a anunţat prezentatorul televiziunii de stat nord-coreene, precizând că dispozitivul testat era “miniaturizat”. Acest test a fost ordonat personal de liderul nord-coreean Kim Jong-Un şi a intervenit cu două zile înainte de aniversarea sa. SUA au criticat provocările Coreei de Nord, declarându-se totuşi incapabile să confirme dacă această ţară a efectuat într-adevăr un test al bombei cu hidrogen, aşa cum pretinde. “Nu putem să confirmăm aceste afirmaţii pentru moment”, dar “condamnăm orice violare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi invităm din nou Coreea de Nord să-şi respecte obligaţiile şi angajamentele internaţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale de la Casa Albă, Ned Price, într-un comunicat difuzat în noaptea de marţi spre miercuri.”

“Coreea de Nord spune că a testat cu succes bomba cu hidrogen”, citim în The Wall Street Journal.

“Coreea de Nord a anunţat că a efectuat miercuri primul test reuşit al bombei cu hidrogen, ceea ar marca intrarea sa în rândul statelor cu program nuclear avansat. Coreea de Sud a condamnat “puternic” testul anunţat de vecinul său din Nord cu o bombă “miniaturizată” cu hidrogen şi a promis să ia “toate măsurile necesare” pentru ca Phenianul să “plătească preţul”. “Condamnăm ferm testul nuclear nord-coreean, ce reprezintă o încălcare clară a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, în ciuda avertismentelor repetate din partea noastră şi a comunităţii internaţionale”, se afirmă într-un comunicat citit la televiziunea publică de un înalt responsabil al Consiliului Securităţii Naţionale de la Seul. La rândul său, prim-ministrul japonez Shinzo Abe a calificat testul de bombă cu hidrogen realizat de Coreea de Nord o "provocare gravă" în faţa eforturilor mondiale de neproliferare nucleară şi o "ameninţare serioasă" împotriva Japoniei. "Condamn ferm" acest test, a declarat Abe presei. "Testul nuclear efectuat de Coreea de Nord este o ameninţare serioasă la adresa securităţii ţării noastre, iar noi absolut nu îl putem tolera", a adăugat premierul japonez, spunând că vede în el "o provocare gravă în faţa eforturilor internaţionale de neproliferare". La rândul ei, Coreea de Nord a declarat miercuri că va continua să-şi consolideze programul nuclear în scopul de a se proteja împotriva politicilor ostile ale Statelor Unite. Într-un comunicat după efectuarea celui de-al patrulea test nuclear, agenţia de presă de stat din Coreea de Nord a afirmat că Phenianul nu va renunţa la programul său nuclear atât timp cât Statele Unite îşi menţin ceea ce agenţia a numit "poziţia de agresiune". Coreea de Nord a declarat de asemenea că va acţiona ca un stat nuclear responsabil şi a promis să nu utilizeze armele sale nucleare, cu excepţia cazului în care suveranitatea îi este încălcată. De asemenea, Phenianul afirmă că nu va transfera capabilităţile sale nucleare altor părţi.”

“Criza iraniană pune presiune pe noua generaţie de lideri saudiţi”, mai scrie Wall Street Journal.

“Decizia Arabiei Saudite de a executa un cleric șiit a aprins orgoliile şi modurile complicate de abordare a politicii regionale. Au apărut reacţii volatile şi mai multe state aliate ale Arabiei Saudite au rupt sau limitat relaţiile diplomatice cu Iranul. Dar situaţia este departe  de a fi clară. Pentru Arabia Saudită este o adevărată miză regională, în condiţiile războiului din Siria şi a prăbuşirii preţurilor petrolului.”

"Nu mai putem aştepta!, a spus Barack Obama, care a vărsat o lacrimă la discursul despre controlul armelor de foc”, scrie The Guardian, în pagina electronică.

"Preşedintele american Barack Obama a lansat marţi un apel la intensificarea controalelor asupra cumpărătorilor de arme de foc pe internet şi la târgurile de arme, subliniind că actualele excepţii privind regimul acestor arme nu îşi au rostul. "Trebuie să conştientizăm urgenţa absolută acum, întrucât mor oameni. Iar scuzele constante pentru lipsa de acţiune nu mai merg şi nu mai sunt suficiente", a spus liderul de la Casa Albă. Vizibil emoţionat, Obama a evocat atacul cu arme de foc comis la şcoala din Sandy Hook din Newtown, statul Connecticut, în decembrie 2012 de un dezechilibrat mintal. Atacul s-a soldat cu moartea a 20 de elevi şi şase profesori. Atacatorul, Adam Lanza, s-a sinucis la scurt timp după aceea. "De câte ori mă gândesc la acei copii mă apucă furia. Şi asta se întâmplă zilnic pe străzile din Chicago", a declarat preşedintele american, care nu şi-a putut stăpâni lacrimile. "Cred că putem găsi căi de a reduce violenţa cu arme de foc într-un mod care să fie conform cu Al Doilea Amendament", a spus el, făcând referire la dreptul de a purta arme prevăzut de Constituţia SUA. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, a denunţat demersul preşedintelui Obama. "În loc să se concentreze pe criminali şi terorişti, Obama vrea cele mai stricte legi pentru cetăţeni. Afirmaţiile şi acţiunile lui ajung la o formă de intimidare care subminează libertatea", a spus Ryan. Iniţiativa preşedintelui Obama de înăsprire a regimului armelor de foc a provocat o intensă dezbatere în Statele Unite, Partidul Republican susţinând că nu este nevoie de o schimbare a normelor actuale privind armele de foc."

„Indignare la Koln după ce zeci de femei au fost agresate sexual şi jefuite în noapte de Anul Nou”, scrie Le Monde.

„Guvernul german a condamnat cele aproximativ 100 de agresiuni sexuale comise la Koln în noaptea Sfântului Silvestru şi atribuite de poliţie unor bărbaţi de origine nord-africană, însă a respins orice fel de “instrumentalizare” ce i-ar viza pe refugiaţi. Cazul, care a luat amploare pe măsură ce s-au multiplicat plângerile din partea victimelor, a suscitat o puternică emoţie în Germania, dat fiind o “dimensiune nouă” a acestor acte care implică “peste o mie de personae” ce ar fi agresat sau i-ar fi protejat pe agresori, potrivit ministrului german al Justiţiei, Heiko Maas. “Este vorba de o nouă formă de criminalitate organizată” şi “va fi nevoie să analizăm, să ne gândim la mijloacele care ar trebui puse în aplicare pentru a face faţă situaţiei”, a subliniat Maas în faţa presei. În condiţiile în care martori au descris mai mulţi suspecţi ca fiind “de apartenenţă arabă sau nord-africană”, potrivit poliţiei, ministrul Justiţiei a atenţionat împotriva oricărei “instrumentalizări” a acestui caz în cadrul dezbaterii privind afluxul de imigranţi în Germania. Aparenţele acestor agresori “nu trebuie să ducă la o suspiciune generală la adresa refugiaţilor, care, indiferent de originea lor, vin să caute protecţie la noi”, a întărit ministrul de Interne al Germaniei, Thomas de Maiziere. Poliţia germană a înregistrat deja 90 de plângeri marţi dimineaţa, plecând de la hărţuire până la cel puţin un viol, trecând prin zeci de agresiuni sexuale şi furturi şi se aşteaptă să primească altele noi. Aceste agresiuni, atribuite unui grup de 20-30 de tineri în stare de ebrietate care îşi încercuiau victimele, au avut loc în special în jurul Catedralei şi a gării centrale din Koln, însă poliţia a semnalat de asemenea zeci de plângeri la Hamburg.”