Emisiunea ”Mireasă pentru fiul meu” revine pe micile ecrane, după 3 ani de pauză, sub numele de ”Mireasa”. Reality-show-ul matrimonial din România este produs de Sinevizyon TV Production, iar prima emisiune a fost transmisă pe 29 august 2011, pe Antena 1. Emisiunea este asemănătoarea cu ”Noră pentru mamă”, de pe Kanal D, prezentată de Gabriela Cristea. Pentru moment, nu se cunoaște cine va fi prezentatorul emisiunii, dar variantele ar fi Gabriela Cristea, Diana Munteanu și Paula Chirilă.

Cristina Șișcanu, nașa Gabrielei Cristea s-a dedicat în ultimii ani creșterii micuței Petra, fiica ei cu fostul prezentator de televiziune Mădălin Ionescu. După această pauză, Cristina vrea să își reia cariera în televiziune. Jurnalista s-a pus pe treabă și a participat la mai multe casting-uri.

Formatul emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu”

Un grup de oameni (fete și băieți, cu sau fără mamele acestora) trebuie să locuiască într-o casă special construită. Aceștia sunt izolați de restul lumii și nu au acces afară. Concurenții sunt supravegheați non-stop de către camerele de supravegheat. Aceștia sunt nevoiți să poarte microfoane cât timp se află în casa respectivă. Fiecare ediție durează aproximativ un an, intrând în competiție 41-51 de concurenți pentru a se căsători.

Concurenții, chiar dacă au fost izolați de restul lumii, au avut dreptul să participe la anumite activități. La activitățile respective puteau fi vizitați de către susținători sau familii și puteau primi sfaturi. De asemenea au existat concursuri unde s-au putut câștiga premii. Astfel ca premiu a fost o excursie în țară sau în străinătate sau chiar o mașină.