Ingrediente

  • 1 kilogram de făină
  • 10 gălbenușuri
  • drojdie de bere mare cât o nucă
  • 1 pahar cu untură
  • 1 cană cu untdelemn
  • sare
  • un sfert de kilogram de zahăr tos
  • 1 lingură cu zahăr pudră
  • vanilie sau portocală sau lămâie
  • un sfert de kilogram de nuci măcinate
  • 2 linguri cu rom
  • 1 mână de stafide
  • 1 lingură cu cacao
  • 3 linguri de zahăr
  • jumătate de kilogram de lapte

Modalitate de preparare

1. Făina se cerne într-un vas adânc și se încălzește în cuptor, la foc mic. Într-un sfert de kilogram de lapte pus în vas pe foc mic se adaugă zahărul, se amestecă și se lase să se răcorească.

2. Cu jumătate de kilogram de lapte proaspăt clocotit se amestecă 4 linguri cu făina cernută proaspăt (separat de făina pentru frământat). Se freacă drojdia de bere cât încape într-o lingură cu zahăr  apoi se pune pasta obținută peste făina opărită, se amestecă și se lasă pe marginea plitei la dospit.

3. Gălbenușurile, peste care se pune sare, se pun peste făină, se adaugă maiaua crescută și se începe frământatul. Se pune laptele călduț peste făină, se amestecă întâi bine ouăle în aluat, se frământă un pătrar de ceas, după care se adaugă untdelemn pus puțin câte puțin și untura de porc proaspătă.

4. Ca aromă, pentru cozonac se folosește cu precădere coaja de lămâie sau de portocală rasă sau esența de vanilie. Se adaugă aroma în lapte, înainte de a începe frământatul.

5. Se frământă un ceas, aducând aluatul spre centrul vasului de frământat. Se lucrează la temperatură ridicată, cu ușa și fereastra închise. Este gata când aluatul face bășici.

6. Cât aluatul stă la dospit, acoperit cu un prosop curat pe marginea plitei calde, se trec nucile prin mașina de tocat, se amestecă într-un vas cu trei linguri de zahăr tos, cu stafide, 2 linguri derom, 5 albușuri bătute spumă și cacao cernută proaspăt.

7. Se întide amestecul pe foaia de aluat pusă pe planșeta unsă cu grăsime. Se rulează foaia de aluat ca un sul și se pune într-o tavă unsă cu grăsime. Se lasă tava pe marginea plitei încă un ceas, după care se pun cozonacii în cuptorul cald, cu focul mic un pătrar de ceas, ca să aibă timp să mai crească.

8. Se face focul mare, pentru jumătate de ceas și se coacă fără a se închide ermetic ușa cuptorului. Când se pune în cuptor, cozonacii sunt unși cu ou după care se presară zahăr peste suprafața acestora și se parfumează cu puțină vanilie.

9. Restul de vanilie se amestecă cu o lingură de zahăr pudră și se cerne împreună peste cozonacii calzi. Cozonacii nu se taie calzi și nu se păstrează decât în camere aerisite și curate.