Șeful Executivului a fost prezent la la începerea lucrărilor la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD. Acesta a transmis că investiţiile în proiecte de valorificare a resurselor naturale pot „să ducă la creşterea calităţii vieţii în România şi la creşterea calităţii serviciilor”.

Trebuie valorificate toate resursele

„Ca Guvern, încurajăm dezvoltarea şi celorlalte proiecte pentru că, din punctul nostru de vedere, trebuie valorificate toate resursele într-un mod care să genereze un potenţial de dezvoltare economică şi, până la urmă, să ducă la creşterea calităţii vieţii în România, la creşterea calităţii serviciilor”, a declarat Ludovic Orban.

De asemenea, Ludovic Orban  a readus în discuţie bugetul de un miliard de euro alocat de autorităţile române pentru extinderea reţelelor de gaz.

„Să nu uităm că guvernul pe care îl conduc a mobilizat un miliard de euro pentru proiectul de înfiinţare de distribuţii de gaz natural în localităţile în care nu există astfel de distribuţii de gaz natural, astfel încât gazul românesc să ajungă în casele românilor şi, de asemenea, susţinem toate investiţiile prin care poate fi valorificat gazul natural astfel încât să genereze valoare adăugată, locuri de muncă bine plătite şi produse de calitate şi competitive”, a adăugat acesta.

Începe extinderea rețelelor de gaze naturale

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri că Guvernul va lansa săptămâna viitoare apelul de proiecte pentru programul de extindere a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale în localităţile din România care nu dispun de aceste utilităţi, transmite Agerpres.

Bugetul programului este de peste un miliard de euro, însă în prima etapă vor fi alocate de la bugetul de stat 234 de milioane de euro, a precizat acesta.

„Avem ca obiectiv în următorii patru ani de zile să extindem reţelele magistrale cât mai mult, astfel încât să permitem conectarea la reţelele de gaz natural a cât mai multor localităţi. Săptămâna viitoare, în urma adoptării OUG privind programul de extindere a reţelelor de distribuţie de gaz, va fi lansat apelul de proiecte pentru programul de un miliard de euro pregătit de Guvern pentru înfiinţarea de distribuţii în localităţi în care nu există”, a afirmat Orban.

Sursă foto: INQUAM/Cornel Putan