Cum a învățat, însă la școală Președintele României? Acesta a fost un elev de nota 10 în liceu și același lucru s-a întâmplat și în facultate.

”Domnul Iohannis a fost întotdeauna, în cei 4 ani, printre cei mai buni din clasă, pe vremea aceea se dădea aşa numitul examen de treaptă, pentru a trece din clasa a X-a în clasa a XI-a “, spune Hermann Gerold, directorul școlii unde a învățat Klaus Iohannis, potrivit Adevărul. Iar șeful statului a luat cea mai mare notă la acel examen.

Caius Bulea şi Vasile Pop au fost colegi de grupă cu Iohannis şi povestesc că neamţul era un student de nota 10, respectuos, cu simţul umorului şi încă de atunci era luat drept exemplu de ceilalţi. Cei doi au fost colegi de grupă cu primarul Sibiului, între anii 1979-1983, la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. „Klaus Iohannis a parcurs-o fără efort, cu note foarte mari, fără niciun fel de probleme“, povesteşte Caius Bulea (55 de ani), în prezent director general al unei companii din  Bistriţa, conform Adevărul.