"Aproape toate fabricile ar trebui să-şi poată relua mâine activitatea", a precizat purtătorul de cuvânt. 

Sâmbătă, Renault a devenit prima companie franceză care a confirmat că a fost afectată de valul masiv de atacuri cibernetice simultane, care a lovit vineri aproape 100 de ţări, producţia fiind oprită în Franţa (Sandouville), România (Mioveni) şi în Slovenia. 

Vineri, un atac informatic "la nivel global" şi calificat ca "incident major" de către Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această ţară, un atac similar înregistrând şi mari companii spaniole, printre care Telefonica, a transmis AFP. Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare. 

Atacul ar fi unul "la nivel global" şi ar atinge organizaţii din Australia, Belgia, Franţa, Germania, Italia şi Mexic, au indicat analişti de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o "campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare". 

Ransomware este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, în schimbul recuperării controlului asupra dispozitivului sau a fişierelor afectate.

SURSA: Agerpres