Este vorba despre europarlamentarul Mihai Tudose, care spune că are încredere că noua echipă condusă de Marcel Ciolacu.

Ce a transmis Ion Rotaru

„Noi am luat o decizie la nivelul Organizaţiei Judeţene Brăila, Biroului Judeţean, în care am analizat solicitările pe care le-au făcut cei care şi-au exprimat opţiunea de a reveni în PSD sau alţii care n-au fost în partid şi care vor să intre acum în PSD, foşti membri ai PRO România. Există o procedură statutară pe care trebuie să o respectăm. Avem peste 100 de adeziuni depuse la partid şi, mergând pe procedură, fiecare organizaţie va analiza şi se va lua o decizie. În hotărârea pe care noi am luat-o iniţial a fost luată decizia de a accepta aceste dorinţe de a reveni în partid a celor care au fost plecaţi, dar şi a celor care vor să intre acum în partid şi nu au fost niciodată la PSD”, a declarat Ion Rotaru.

Motivația lui Mihai Tudose

„Așa cum am spus în decembrie, am avut consultări cu noua conducere a PSD. Am încredere că noua echipă în frunte cu domnul președinte Marcel Ciolacu va schimba abordarea PSD, că vor constitui niște structuri democratice, să se plece de la premisa că poate cineva are dreptate chiar dacă e în minoritate și de asemenea am avut discuții fructuoase cu PSD Brăila ținând cont că vin alegerile locale. Consider că trebuie să facem echipă la Brăila și să lucrăm pentru oameni. Nu întâmplător am avut ultimele discuții cu domnul Dragomir, primarul Municipiului Brăila și cu domnul Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila și împreună vom asigura continuitatea la Brăila. A fost onorantă invitația PSD atât la nivel de centru prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, cât și la nivel local prin vocea tuturor colegilor de la Brăila”, a declarat Mihai Tudose.