Ionel Dancă a anunțat redeschiderea magazinelor sau a centrelor comerciale care au „acces asigurat din afara incintei”, dar și noi reguli pentru desfășurarea activităților economice.

„Sunt prevăzute reglementări în ceea ce priveşte desfăşurarea unor activităţi economice şi sociale. În domeniul economic, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în aceste spaţii, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room service sau livrare la clienţi. Pe perioada stării de alertă, se pot suspenda comercializările cu amănuntul şi serviciile în centre comerciale, cu câteva excepţii, cum ar fi magazinele de electronice şi electrocasnice.

Este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale cu acces asigurat din afara incintei, fiind întrerupt accesul cu restul centrului. Aici sunt prevăzute câteva excepţii. Pentru operatorii care îşi desfăşoară activităţile în centrele comerciale, precum cele de îngrijire personală, stomatologice, optică medicală, curăţătorii şi altele”, a declarat Ionel Dancă, şeful cancelariei Guvernului.

Masca de protecție, obligatorie

Ionel Dancă a vorbit și despre purtarea măștii de protecție, care, pe durata stării de alertă va fi obligatorie în anumite spații.

„În domeniul sanitar pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea purtării măștii în spațiile închise, spații comerciale, mijloace de transport și la locul de muncă”, a mai spus șeful Cancelariei Guvernului.

Totodată, acesta a anunțat și plafonarea prețurilor pentru dispozitivele medicale sau alte materiale.

„Autoritățile pot plafona prețurile la dispozitivele medicale și alte materiale sanitate pe perioada stării de alertă”, a adăugat Dancă.