"În Marea Neagră nu se află doar portul Constanţa, care exportă foarte multe cereale. Ucraina mai are patru porturi şi Rusia încă două porturi. Aşa cum v-am spus, în ultimii cinci ani s-a văzut un progres fantastic al acestei materii prime. Există o asociere între nevoia de valută pentru o ţară ca Ucraina, care trece printr-o perioadă foarte grea, din cauza războiului cu Rusia, iar la fel, nevoia de valută a Rusiei, care trece printr-o perioadă foarte grea din cauza sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană. Aşadar, au nevoie de valută, vând materie primă 'la greu'… cerealele sunt o materie primă. Regiunea Mării Negre a devenit primul exportator de cereale din lume, cu 20% din producţia globală (…) Portul Constanţa este cel mai mare port din Marea Neagră şi unul dintre cele mai mari din Europa (…) are o capacitate operaţională anuală de aproximativ 100 de milioane de tone, ceea ce înseamnă că acum avem o supra-capacitate de aproximativ 40%, poate opera orice fel de marfă, în afară de gaz natural lichefiat", a spus Crăciun, citat de Agerpres. 

Potrivit acestuia, diferenţa dintre portul Constanţa şi alte porturi este că acesta are posibilitatea "de a se dezvolta în interior", în incinta portului funcţionând circa 1.000 de companii, iar comerţul cu cereale s-a dublat în cinci ani, la peste 20 de milioane de tone. 

Conform CNAPM, traficul de cereale prin portul Constanţa a crescut de peste trei ori în ultimii nouă ani, această categorie de materie primă ajungând să genereze aproximativ 30% din totalul mărfurilor tranzitate în primul semestru din acest an, exportul de cereale derulându-se şi în afara perioadei de campanie agricolă. 

În portul Constanţa operează zece terminale de cereale cu o capacitate totală autorizată pentru depozitare de peste 1,25 milioane de tone de cereale, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din cea a judeţului Constanţa şi 7% din totalul existent la nivel naţional, mai mult de jumătate din aceste silozuri portuare fiind construite în ultimii 10 ani. La începutul acestei veri, administratorii celui mai mare operator român de materii prime solide vrac, din arealul Mării Negre, Comvex SA au lansat investiţia pentru construirea unui terminal de cereale cu capacitatea de stocare şi operare de 200.000 tone. 

Prin terminalele de grâne ale portului Constanţa se derulează şi exporturi agricole ale Serbiei, Ungariei, Bulgariei şi Austriei şi tot de aici se fac expediţii către: Albania, Algeria, Bangladesh, Brazilia, Cipru, Croaţia, Egipt, Etiopia, Israel, Irak, Japonia, Coreea de Sud, Kuweit, Liban, Pakistan, Portugalia, Georgia, Germania, Grecia.