Una dintre metodele prin care comuniștii controlau tot ce mișcă era plafonarea prețurilor, mai bine zis stabilirea de către stat a unor prețuri fixe pentru toate bunurile și serviciile din România.

Astăzi, în vremea pandemiei provocate de coronavirus, sunt mulți care cer plafonarea prețurilor, fără să se gândească la consecințe, care pot fi mult mai rele decât scumpirea unor produse: apariția pieței negre, a bișnițarilor și în final a cartelelor.

Dar să vedem cum stabileau comuniștii prețurile.

Președintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu, este cel care a semnat  Legea nr. 19/1971 cu privire la regimul prețurilor și tarifelor.

În expunerea de motive, printre multe bla-bla-uri, se arăta:

Stabilirea prețurilor se înfăptuiește în mod organizat în conformitate cu politica unitară și coordonată a partidului și statului.

Existența unor prețuri stabile ce nu pot oscila în funcție de schimbarea condițiilor individuale de producție și desfacere constituie o premisă de bază pentru fundamentarea și înfăptuirea planurilor economice, pentru creșterea sistematică a nivelului de trai al populației.

Totodată, trebuie asigurată menținerea concordanței prețurilor cu cheltuielile sociale prin modificarea prețurilor în raport cu schimbările ce intervin în factorii care au stat la baza stabilirii lor.

Indiferent de producător

La produsele și serviciile importante pentru economia națională și consumul populației se stabilesc prețuri unice pe țară, indiferent de producător și de costurile individuale de producție.

Pentru înfăptuirea obiectivelor prevăzute în plan, și în primul rînd a acelora legate de nivelul de trai al populației și de acumulare, precum și pentru întărirea continuă a monedei naționale este necesară o disciplină riguroasă în ce privește respectarea regulilor, criteriilor și normelor de stabilire și aplicare a prețurilor.

În vederea perfecționării și statornicirii unor reguli și criterii de bază pentru stabilirea și aplicarea prețurilor în economie, precum și a cadrului organizat în care se desfășoară întreaga activitate din acest domeniu,Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Art. 1.

În Republica Socialistă România prețurile și tarifele trebuie să reflecte cheltuielile sociale de producție, să țină seama de valoarea de întrebuințare a produselor și să contribuie la înfăptuirea politicii partidului și statului de dezvoltare în ritm înalt a economiei naționale și de creștere continuă a productivității muncii, la reducerea sistematică a prețului de cost, valorificarea rațională a resurselor materiale și de muncă, promovarea progresului tehnic, îmbunătățirea calității produselor și creșterea nivelului de trai al întregului popor.

Statul stabilește politica prețurilor, organizează și urmărește aplicarea acesteia și asigură controlul respectării legalității și întărirea disciplinei prețurilor.

Art. 2.

Sistemul de prețuri din economia națională cuprinde următoarele categorii de prețuri:

  1. a) prețuri ale producătorilor, care revin unităților industriale de lucrări de construcții-montaj, agricole, precum și altor producători;
  2. b) prețuri de livrare, la care circulă produsele între unitățile socialiste; în cazul mijloacelor de producție, prețurile de livrare sînt egale cu cele ale producătorilor, cu excepțiile prevăzute în dispozițiile legale;
  3. c) prețuri cu amănuntul, pentru desfacerea produselor și executarea lucrărilor de construcții către populație;
  4. d) tarife pentru serviciile prestate unităților socialiste și populației.
  5. Citește mai MULT pe Evenimentul Istoric