În noiembrie 2017, membrii familiei regale a României au deschis un proces la Tribunalul Bihor, după ce autorităţile ar fi refuzat să soluţioneze cererea de avizare a documentaţiei depuse în vederea obţinerii unui ajutor de la stat pentru anul 2015, drept compensaţie pentru păduri deţinute în arii protejate, care astfel nu pot fi exploatate, potrivit informațiilor news.ro, citate de EvZ.ro.

Cine sunt pârâții din acest proces

Pârâţii în acest proces sunt Garda Forestieră Oradea şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, care au arătat că instanţa nu este competentă pentru soluţionarea dosarului, iar judecătorul a admis acest lucru.

”Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâţi. Declină în favoarea Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a cauzei formulate”, este soluţia Tribunalului.

Prima înfăţişare la Curtea de Apel Oradea va avea loc în 2 mai, reclamanţii fiind moştenitorii fostului Rege Mihai I al României, respectiv Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României, Alteţa sa Regală Principesa Elena a României, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României şi  Irina Walker, prin mandatar Ion Tuca.

Obiectul procesului de la Curtea de Apel este ”refuz soluţionare cerere acordare compensaţii an 2015”.

Dosarul de despăgubiri a fost depus la autorităţi în anul 2015, însă pentru că nu a fost soluţionat, familia regală s-a adresat instanţelor.

Familia fostului rege solicită compensaţii de aproximativ 1 milion de lei, pentru terenuri împădurite pe care le deţine în arii protejate. În localitatea arădeană Săvârşin, familia deţine peste 1.200 de hectare în arii protejate, din aproximativ 7.000 de hectare pe care le are în proprietate.