91,6% dintre participanții la referendumul eșuat pentru familie au votat DA, în timp ce 6,42% au votat NU, a anunțat luni dimineață BEC. Alți 1,97% dintre participanți și-au anulat votul.Prezența la referendum a fost de 20,41%, insuficientă pentru ca scrutinul să fie validat.

Agenţia de ştiri Reuters relatează că „referendumul este perceput drept un teste de popularitate al partidului de guvernământ PSD, care a susţinut schimbarea şi ale cărui tentative de a slăbi legislaţia anti-corupţie a atras critici din partea Executivului Uniunii Europene”.

Site-ul de ştiri Politico.eu comentează situaţia din România, afirmând că aceasta „nu recunoaşte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, însă referendumul susţine o schimbare constituţională care ar ulterior ar preveni cuplurile de homosexuali să obţină acest drept în viitor”.

„Susţinătorii schimbării constituţionale, cu toate acestea, au afirmat că această mişcare nu vizează persoanele homosexuale, ci mai de grabă are rolul de a consolida un drept pe care heterosexualii îl deţin deja”, mai scriu cei de la Politico.eu.

Cotidianul The Washington Post relatează de asemenea că referendumul ar fi schimbat definirea familiei în Constituţia României ca fiind o uniune între un bărbat şi o femeie, nu între „soţi”.

Jurnaliştii de la The Washington Post mai afirmă că referendumul a fost susţinut de Biserica Ortodoxă Română, însă opoziţia a îndemnat ca acesta să fie boicotat.

Potrivit postului BBC, rezultatul referendumului „poate fi considerat o surpriză, deoarece un sondaj publicat vineri arăta că susţinerea referendumului este în proporţie de 90%”.

SURSA: Mediafax