Aceast bilanț se apropie de recordul absolut înregistrat de Bulgaria, care a raportat la 1 decembrie, anul trecut, 221 decese. Bulgaria înregistrează în prezent a doua cea mai mare rată de mortalitate din Uniunea Europeană, cu o medie în ultimele două săptămâni de 245,7 de decese la un milion de locuitori, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Această ţară, cu o populaţie de 7 milioane de locuitori, a înregistrat aproape 15.500 de decese provocate de noul coronavirus de la începutul pandemiei, scrie Agerpres. În pofida unei creşteri a numărului de decese în ultimele zile, numărul contagierilor zilnice a scăzut la 2.000, faţă de cele 4.000 de cazuri înregistrate la începutul lunii aprilie. De asemenea, numărul spitalizărilor a înregistrat o scădere, de la peste 10.000 de pacienţi internaţi la începutul lunii aprilie, la 8.800 în prezent, anunță autorităţile sanitare bulgare.

Bulgaria ocupă ultimul loc în ce priveşte vaccinarea anti-COVID-19 în UE: 8,8 % din populaţia adultă a primit câte o doză de vaccin, reprezentând jumătate din media comunitară.

Record al deceselor astăzi și în România

În intervalul 19.04.2021 (10:00) – 20.04.2021 (10:00) au fost raportate 237 de decese (145 bărbați și 92 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 66 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 91 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 59 decese la categoria de peste 80 de ani.

220 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 11 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În România, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.