APIA subliniază că potenţialii beneficiari ai acestui sprijin temporar cu caracter excepţional sunt fermierii activi, conform definiţiei în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013 şi conform legislaţiei naţionale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine şi/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, care au depus Cerere unică de plată în anul 2020 şi care respectă criteriile de eligibilitate, specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor, care au fost afectaţi în mod deosebit de criza de coronavirus, conform agerpres.ro

Persoanele considerate fermieri activi

Potrivit APIA, sunt consideraţi fermieri activi acei beneficiari care au îndeplinit calitatea de fermier activ şi au încasat plăţi directe conform dovezilor verificabile aferente Cererii unice de plată din Campania 2019 şi acei beneficiari care au solicitat plăţi directe pentru prima dată în anul 2020 şi îndeplinesc prevederile OMADR nr. 619/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură aminteşte că articolul 9 privind „Fermierul activ” din Regulamentul (UE) nr. 1307 şi legislaţia naţională menţionează şi impun verificări pentru respectarea condiţiei de fermier activ doar pentru plăţi directe: „Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe, calculate potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de modificare a anexei X la regulamentul menţionat, denumit în continuare Regulamentul nr. 639/2014, plăţi care nu ar fi depăşit cuantumul de 5.000 de euro, şi care desfăşoară cel puţin o activitate agricolă minimă în cadrul exploataţiei sale, definită potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c), d) şi e), este fermier activ şi poate beneficia de plăţi directe”.

Astfel, un fermier doar cu ANT nu se supune verificărilor specifice pentru „fermierul activ”, dar în mod obligatoriu trebuie să desfăşoare activitate agricolă pentru a putea beneficia de ajutoarele excepţionale acordate fermierilor afectaţi de criza Covid-19, se menţionează în comunicatul APIA.

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Submăsura 21 are în vedere oferirea de sprijin financiar pentru atenuarea problemelor legate de lichidităţi care periclitează continuitatea activităţilor agricole, respectiv a producţiei primare în agricultură, în special în sectoarele zootehnic (bovine, ovine şi caprine), legume – fructe şi cartofi, ca fiind cele mai afectate de impactul Covid-19

În cadrul acestei măsuri vor fi sprijiniţi fermierii din sectorul zootehnic, respectiv crescătorii de bovine, ovine – caprine dar şi cei din sectorul vegetal, respectiv legume – fructe şi cartofi, având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei de Covid-19, pe bază de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei.

Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară care urmează să fie plătită până la 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020, precizează MADR.