Senatorul Daniel Zamfir, proaspăt trecut la PSD, continuă șirul atacurilor la guvernarea liberală.

De data aceasta, Zamfir critică dur decizia Guvernului Orban de a anula procedura de realizare în parteneriat public-privat a autostrăzii Comarnic Brașov.

Drumul forestier

”Guvernul #dadreapta a anulat procedura pe Comarnic-Brașov pentru că autostrada urma să fie făcută de chinezi. Au găsit un drum forestier și rezolvă problema”, a scris senatorul vineri pe Facebook.

”China va construi un spital în 6 zile. Acesta ar trebui să fie gata și funcțional joia viitoare pentru a-i primi pe cei infectați cu virusul ucigaș.

Proiectul clădirii, ce va avea două etaje, va fi gata mâine seară. Ca sâmbătă dimineață oamenii să se apuce de treabă. Ca joi să îl termine.

Și îl vor termina”, a mai scris Daniel Zamfir.

Fără fonduri europene

Trebuie precizat faptul că Guvernul Orban a anulat procedurile de realizare a autostrăzillor Tg.-Neamţ – Iaşi şi Comarnic – Braşov în parteneriat public-privat (PPP), arătând că soluțiile de finanțare nu sunt realiste.

Mai mult decât atât, PNL a criticat puternic proiectele PSD de realizare în PPP a autostrăzilor vitale pentru România, cum ar fi Comarnic-Brașov și Tg. Mureș-Iași, din aceleași considerente, arătând că guvernarea liberală va miza pe fondurile europene pentru a realiza proiectele majore de infrastructură.

Problema este însă că România ar putea primi în noul buget UE pentru infrastructură mai puțin de jumătate decât a avut alocat până acum. Cert este că un document aflat la Guvern relevă situația critică a construirii de mari proiecte de infrastructură.

Iar singurele proiecte de infrastructură care ar urma să fie realizate cu fonduri europene nerambursabile, în următorul program operațional 2021-2027, sunt autostrada Ploiești – Buzău și modernizarea căii ferate Arad – Timișoara, se precizează într-un document pe care Guvernul l-a discutat cu partidele politice.

 


Te-ar putea interesa și: