Elena Udrea a a comentat declarația făcută sub jurământ de Victor Ponta. În decizia Înaltei Curți de Casație în Dosarul Laurei Codruța Kovesi, Victor Ponta a relatat că fosta șefă a DNA era extrem de apropiată de denunțătorul Sebastian Ghiță. Astfel încât cu prilejul unei vizite private, Kovesi s-a adresat : „Știe că îl iubește, dar dacă îl mai prind că vorbește cu aia (Elena Udrea) o să-l arestez și pe el și pe aia”.

Ea a susținut că Laura Codruța Kovesi ar fi arestat oameni și le-a inventat dosare în funcție de frustrările și geloziile și umorile ei.

„În vremea aceea, ei ne fotografiau pe mine, pe Ghiță. După mașina cu care mergeam cred că era prin 2013. Multe din discuțiile pe care le-am avut cu Ghiță au fost în cafeneaua aceea din Barbu Văcărescu. Nu-mi vine să cred că el atunci era urmărit, era supravegheat. Eu nici nu știam de relația de amor. Eu am fost ușor amuzată. Din frustrările, invidiile, din geloziile unei femei, eu stau acum în Costa Rica cu copilul meu, plecată departe de țară, cu o condamnare. A fost această reacție a mea să mă distrez oarecum, să mă gândesc că am avut dreptate. O femeie simte lucrurile acestea. Mi-a fost jenă să spun că m-am gândit la asta. Femeia asta avea o problemă că era frustrată, nu suporta nici măcar să mă vadă. Mai există un episod pe care nu l-am luat în serios, am crezut că generalul Coldea mă minte. În 2013, Kovesi a redeschis Dosarul Gala Bute, care nu mă privise niciodată pe mine. Ea l-a redeschis și când eu eram arestată în 2015, ea a spus că l-a redeschis, deși nu era treaba ei să-l deschidă că nu era procuror de caz.

Am avut o discuție cu Coldea și Maior în care le spuneam voi vreți să mă arestați, adică evident că încercați să faceți ceva împotriva mea și să mă arestați. Veneau oamenii și îmi spuneau lucrurile astea.. Ghiță, alții.. Iar Coldea mi-a zis atunci că Kovesi are ceva personal cu tine. Și eu am zis că nu se poate, că e o prostie, că nu sunt așa naivă să-mi imaginez că Kovesi avea ceva personal cu mine. Dar în realitate, se pare că așa era. Kovesi a avut ceva personal cu mine, ceva femeiesc, de toată jena. Dacă am ajuns ca oameni care au condus țara asta să creeze astfel de situații, să pui statul în astfel de situații.. Eu cred că oamenii care ocupă astfel de funcții trebuie să facă un control psihologic. Nu poți să stai la mâna unei femei plină de gelozii, care e în stare să trimită în pușcărie pentru că îl iubea ea pe Ghiță”, a spus Elena Udrea la Antena 3.

Udrea a mai susținut că nu știa de gelozia pe care Kovesi o avea față de ea. „Că ar fi luat decizii de a aresta oameni, femei, pentru că era geloasă e prima dată când aud. L-am mai auzit pe Sebastian Ghiță în interviul dat lui Ion Cristoiu spunând că l-a amenințat Kovesi că dacă mai vorbește cu mine îl arestează și pe el și pe mine. Dar eu am crezut că se referea la ce discuta el cu mine, nu m-am gândit că era o chestie de femeie geloasă care nu voia să-l vadă cu alta”, a mai spus Udrea.

Celebra blondă a continuat spunând că îl crede pe Sebastian Ghiță și că se confirmă multe din lucrurile pe care le presupunea. „Kovesi aresta din frustrare, din amor propriu. Arestările s-au făcut rar pentru că oamenii au încălcat legea, s-au făcut pentru că așa voia Kovesi, se inventau dosare”.

„De aceea era atât de periculoasă poziția mea lângă președinte, pentru că puteam să-i spun lucruri, credea Kovesi. Eu am aflat multe lucruri de la Sebastian Ghiță. Dacă m-am dus să-i spun lucruri, de multe ori nu m-a crezut. Cred că a spus o dată președintele și m-a deranjat, da, știa lucruri de la mine, dar multe bârfe femeiești. Genul acesta de lucruri pe care le auzeam de la Ghiță, de la oameni din presă. Îmi spuneau vezi că are ceva cu tine, te va aresta. Mi-a fost jenă să vorbesc public despre asta pentru că părea o bârfă de femei, un lucru care nu avea ce căuta la genul acesta de putere în stat. Și probabil de aceea lucrurile astea au fost tratate de președinte în gama aceasta minoră”, a adăugat fostul ministru al Turismului.

Elena Udrea a mai spus că probabil dacă ar fi fost prietenă cu Coldea și Maior nu s-ar mai fi aflat în această situație. Fostul ministru a precizat că cei doi au încercat să preia puterea după ce Traian Băsescu și-a încheiat mandatul.

„Ce treabă am eu cu Coldea și Maior? Nu am fost prietena lor. Probabil dacă aș fi fost, nu eram în situația asta. Atunci când vedeam cum se întâmplă lucrurile, de nu știu câte ori am spus că nu este normal. Faptul că eram acolo, că facem parte din partidul care era la putere, ca eram lângă președinte.. nu putem amesteca lucrurile acestea”.

„Sistemul acesta a început să se construiască după alegerile din 2009, când ei se pregăteau să preia puterea în România după ce Traian Băsescu urma să-și termine mandatul. Îmi amintesc de arestarea lui Năstase, a domnului Voiculescu, dar s-a declanșat după ce Traian Băsescu a plecat de acolo”.

După ce Sebastian Ghiță a spus că 50% dintre arestările pe care le făcea Laura Codruța Kovesi erau din razbunare, iar 50% pe comenzi, Elena Udrea a spus că erau făcute mai degrabă pe comenzi.

„Eu cred că mai degrabă pe comenzi. Îmi imaginez că nu avea atâtea ținte personale, persoane pe care să le urască, să aibe emoții negative față de ele, să nu doarmă bine noaptea din cauza lor. Cred că mai degrabă erau comenzi, erau ținte ale sistemului, trebuiau eliminați anumiți politicieni, anumiți oameni de afaceri, anumiți jurnaliști și dânsa executa aceste ordine”, a spus Udrea.

„Comenzile cred că le primea de la Florian Coldea. Cred că sistemul pe care l-au construit, de asta l-au construit, să decidă cine pleacă, cine vine, cine e arestat, cine nu”.