„Argumente proaste, bătaie de joc”, a spus Dragnea, după ce Iohannis i-a respuns pe Eugen Nicolicea – la Justiţie; Liviu-Tit Brăiloiu – la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi OanaFlorea la Fonduri Europene. Liderul PSD este de părere că Iohannis „este disperat şi el şi slugile lui, pentru faptul că România creşte”.

„România, au arătat-o datele oficiale şi interne şi datele Eurostat, creştere de 5%, 5,1%, a doua din UE. Sigur că sunt nervoşi. Aduceţi-vă aminte cum spuneau cei de la Consiliul Fiscal că o să avem o creştere sub 4%, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, agenţii de rating – 3 şi ceva la sută, Comisia Europeană – 3,3%, doamna nu mai ştiu cum o cheamă, ministru de Finanţe din Guvernul Cioloş, spunea 3,5%, nişte oameni care habar n-au de economie şi care doar sunt dispuşi să mintă, să spună că va fi rău”, a declarat Dragnea, aflat într-o vizită în judeţul Dolj, potrivit Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, premierului Viorica Dăncilă scrisorile referitoare la propunerile de numire în funcţiile de miniştri ai Justiţiei, Românilor de Pretutindeni şi Fondurilor Europene – Eugen Nicolicea, Liviu-Tit Brăiloiu, respectiv Oana Florea, în care arată că cei trei nu deţin experienţa necesară gestionării acestor domenii.

În scrisorile transmise premierului, şeful statului arată:

* ”Faţă de documentaţia transmisă, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, apreciez că persoana propusă nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex al Justiţiei. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de ministru al justiţiei a domnului Eugen Nicolicea.

* Faţă de documentaţia transmisă, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, apreciez că persoana propusă nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex al relaţiei cu Românii de Pretutindeni. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de ministru pentru Românii de Pretutindeni a domnului Tit-Liviu Brăiloiu.

* Faţă de documentaţia transmisă, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, apreciez că persoana propusă nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex al Fondurilor Europene. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de ministru al Fondurilor Europene a doamnei Oana-Consuela Florea”.

Te-ar putea interesa și: