În luna septembrie 2015 au fost solicitate licențele necesare pentru două proiecte pilot situate în municipiul Oradea și, respectiv, în vecinătatea municipiului Timișoara. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu permite însă prestarea acestui serviciu în lipsa aprobării operatorilor de distribuţie care prestează în prezent serviciul în fiecare zonă. Companiile din grupul RCS & RDS au demarat procedurile pentru contestarea actelor ANRE care contravin legii şi Constituţiei. 

Întemeindu-se pe propriile ordine emise în anii 2014 şi 2015, ANRE a condiţionat eliberarea licenţelor solicitate de către companiile din grupul RCS & RDS de obţinerea acordului actualilor distribuitori din acele zone, care au incheiat contracte de concesiune a serviciului în legătură cu reţelele construite de stat. Nici la momentul încheierii contractelor de concesiune, nici până în prezent NU a existat un monopol legal asupra serviciului de distribuţie a energiei electrice.

În anii 2014 şi 2015 ANRE a extins însă exclusivitatea dincolo de limitele reţelei deţinute de concesionar, la un întreg teritoriu. Autoritatea a exclus astfel concurenţa de pe această piaţă, îngrădind posibilitatea altor agenți economici de a presta serviciul de distribuție de energie electrică prin intermediul unor rețele finanţate din fonduri proprii. Companiile RCS & RDS au formulat o plângere administrativă prin care au cerut ANRE să îşi revoce actele contrare legii şi Constituţiei, însă ANRE a refuzat fără a da motive.

Grupul RCS & RDS este încrezător în succesul proiectului, întrucât:
•    Constituţia garantează liberul acces la o activitate economică şi economia de piaţă.
•    Legea energiei electrice prevede că distribuţia de energie electrică se face pe bază de licenţe, nu reglementează vreo exclusivitate în prestarea acestui serviciu şi nici nu stabileşte vreo asemenea atribuţie pentru ANRE.
•    Legea concurenţei interzice acţiunile autorităţilor publice prin care se denaturează concurenţa.

Concurenţa s-a dovedit a fi principalul factor de evoluție, de creştere a calităţii, de asigurare în piață a preţurilor corelate cu puterea de cumpărare în cazul serviciilor de utilitate, aşa cum sunt și telecomunicaţiile. În domeniul telecomunicațiilor, competiția a reușit să plaseze Romania între primele locuri la nivel global, în lumea digitală.
Numai o competiție reală și pe piața de distribuție poate să aduca beneficii atât directe, cât și indirecte consumatorilor, transformând serviciul de distribuție a energiei electrice într-un serviciu de calitate, competitiv, bazat pe rețele noi și în continuă modernizare. De aceea, acest proiect al grupului RCS & RDS reprezintă un pas important pentru societatea românească.

Anticipăm că, în măsura în care barierele create de către ANRE sunt ridicate, reducerile de preţ pentru consumatori vor fi substanţiale, întrucât vom oferi un tarif de distribuție prin intermediul rețelelor noastre de 120 lei/MWh față de tarifele de 159,49 până la 188,2 lei/MWh percepute de distribuitorii concesionari.

În actualul context energetic regional şi global, se impune stimularea sau măcar neîmpiedicarea dezvoltării de rețele noi, performante din punct de vedere tehnic, capabile să susţină inclusiv noi aplicaţii de consum.

Noile tehnologii permit producţia tot mai facilă de energie electrică din resurse regenerabile, iar pe fondul epuizării zăcămintelor de hidrocarburi şi al necesitații protejării mediului înconjurător trebuie încurajată atât construirea unor noi rețele de distribuție mai eficiente, cât şi concurenta în domeniul distribuției energiei electrice pentru a garanta cetățenilor un nivel de trai decent şi costuri adaptate puterii de cumpărare din Romania.

Un mediu închis evoluției, ce corespunde unei ideologii pe care România a lăsat-o în urmă în anul 1990, neprielnic investiţiilor, noilor idei şi noilor tehnologii și, în general, concurenței, nu va putea contribui la creşterea bunăstării populației şi la asigurarea securității energetice a României, ci va conduce la perpetuarea și adâncirea neajunsurilor actuale din sistemul energetic.

De prestarea serviciului de distribuţie în condiţii de concurenţă directă, iar nu de împărţire a pieţei și de împiedicare discreționară a concurenţilor, va beneficia deopotrivă atât publicului larg cât şi mediului de afaceri:
•    Va fi stimulată competiția bazată pe performanţă economică şi tehnologică, care se va reflecta în prețuri mai mici şi servicii mai bune pentru consumatori;
•    Vor fi încurajate investiţiile private şi vor apărea premisele reale pentru construirea de reţele noi şi pentru modernizarea reţelelor existente;
•    Va fi creată o alternativă reală pentru distribuția energiei electrice, ceea ce va conduce în mod implicit la creșterea securității energetice, în special datorită posibilității alimentării duale, prin rețele diferite;
•    Distribuitorii vor avea un interes real de a alege soluții cât mai eficiente și moderne de conectare, reducându-se barierele tehnice si financiare de conectare la rețea.

Grupul RCS & RDS își va continua demersul legal în vederea obţinerii licențelor pentru prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice, demers de care vor beneficia în principal consumatorii români.

Ce spune ANRE

"Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare, procedura de acordare, modificare, suspendare şi retragere a autorizaţiilor şi licenţelor, termenele şi condiţiile de acordare se aprobă prin ordin al preşedintelui ANRE. În prezent, Regulamentul pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 12 / 2015, reprezintă procedura prevăzută de legea citată, în legătura cu acordarea (modificarea, suspendarea şi retragerea) autorizaţiilor şi licenţelor. Printre documentele  pe care solicitantul trebuie sa le detina si sa le prezinte la ANRE, in vederea acordarii unei licente pentru distributia energiei electrice se numara (conform art. 23 alin. (2) lit. g) din Regulament) si Certificatul de racordare, emis solicitantului de licenta de catre operatorul de retea, prin a carui retea electrica care sunt racordate la SEN instalatiile solicitantului unei astfel de licente.  In 'Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la retelele electrice de interes public', aprobat prin Ordinul ANRE nr. 59/2013, cu modificarile ulterioare, este definit certificatul de racordare, ca 'documentul unic, emis de catre operatorul de retea pentru un loc de consum si/sau de producere, prin care se certifica indeplinirea conditiilor de racordare la retea, respectiv realizarea instalatiei de racordare, precum si a instalatiilor electrice ale utilizatorului, si prin care se stabilesc conditii tehnice de utilizare a retelei dupa punerea sub tensiune finala a instalatiei de utilizare'.

Or, şi din cauza acestor conditionări, nu este posibil să se acorde o licenţă pentru distribuţia energiei electrice/prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, înainte ca reţeaua respectivă să fie racordată la reţelele electrice de interes public prin care se preia sau injectează energie în SEN.

În prezent operatorul economic RCS&RDS – fie în calitate de titular de licenţă, fie în calitate de client (sau consumator) final – nu poate să dezvolte propria reţea de distribuţie de energie electrică fără a lua în considerare racordarea acesteia la alte reţele, cu respectarea cadrului de reglementare aplicabil, reprezentat prin “Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public”, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 59/2013, cu modificările ulterioare".