Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat joi că lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, între localităţile Ilia şi Holdea, va fi deschis traficului doar la finalul unei expertize pe care o desfăşoară Compania Naţională de Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

De asemenea, ministrul însoţit de reprezentanţii CNAIR a inspectat toate punctele critice unde au fost găsite deficienţe ale constructorului pe acest tronson de autostradă, fiind evidenţiate 48 dintre acestea, de la probleme în evacuarea apelor, probleme de structură şi până la o fisură prezentă în zona nodului de la Holdea

„Nimeni nu este atât de nebun încât să nu deschidă o autostradă, dar trebuie să înţelegem foarte clar că noi, în România, nu ne dorim lucrări second-hand, ci vrem ca lucrările să fie foarte bune, indiferent că este o firmă străină sau este o firmă română, aceleaşi lucruri se aplică pentru toate firmele care lucrează în România şi au contracte cu Ministerul Transporturilor sau, mai exact, cu CNAIR”, a spus ministrul Transporturilor.