Ion Ţiriac are de recuperat peste 1 mil. euro, datorie care trenează din iulie 2011 şi care provine din asigurarea service-ului flotei de automobile Mercedes-Benz folosită de Dinu Patriciu pentru reţeaua Mic.ro Mobil. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au stabilit iniţial ca termen de judecată luna martie a acestui an, însă avocaţii Ţiriac Auto au solicitat preschimbarea termenului, obţinută pentru 21 februarie. „Până acum nu au achitat datoria, dar noi sperăm totuşi să nu se ajungă la insolvenţă. Şanse sunt, pentru că până acum  (Dinu Patriciu n.red.) nu şi-a cerut insolvenţa decât în cazul unităţilor MACRO şi miniMAX Discount. Dacă se vrea salvarea afacerii se achită datoriile înainte de termenul de judecată“, a declarat pentru Capital Adrian Ghergulescu, partener al casei de avocatură Şerban & Asociaţii, care reprezintă Ţiriac Auto în acest caz.
Creanţe mai mari
Ţiriac are de recuperat de la Patriciu datorii şi mai mari provenite din intemedierea achiziţiei a 300 de automobile Mercedes-Benz Sprinter, însă deocamdată nu s-a cerut insolvenţa Mic.ro Retail şi pe această cauză.
„Mai există creanţe şi pe partea de leasing şi din contractul cu Mercedes Germania, prin care au fost cumpărate 300 de maşini. Contractul viza achiziţia a 1.000 de autovehicule, însă au fost achitate doar 300 şi o parte au fost luate în leasing de la Raiffeisen. Ţiriac Auto a intermediat relaţia cu Mercedes Germania. Încă nu se ştie nivelul creanţelor în acest caz, dar sunt mai mari. Deocamdată nu s-a depus o cerere de insolvenţă în acest caz“, a completat Adrian Ghergulescu.
La începutul acestui an, reţeaua de retail a lui Dinu Patriciu a fost asaltată de cereri de insolvenţă, venite în principal de la furnizorii magazinelor. Ca urmare a boicotului realizat de furnizori, majoritatea unităţilor Mic.ro au fost închise, însă omul de afaceri a anunţat că intenţionează să restructureze reţeaua.

Greva băcanilor

Aproape 100 de angajați ai grupului Mercadia, prin care este operată reţeaua de retail Mic.ro, au protestat ieri dimineaţa în faţa sediului firmei din Pipera (Cubic Center). Aceştia susţin că nu și-au primit banii încă din decembrie și că au fost informați prin SMS că nu vor mai primi bonuri de masă. Angajații au mai spus că vineri li s-au cerut cheile de la magazine, fără însă a fi informați despre ce se va întâmpla cu firma.

Reţeaua miniMAX Discount, în curs de rebranduire în MACRO, a avut un sfârşit mai rapid. Unităţile prin intermediul cărora se asigurau stocurile magazinelor de cartier Mic.ro au fost închise în totalitate, după ce la începutul acestei luni, compania şi-a cerut insolvenţa. Primul termen stabilit de instanţă pentru analizarea acestei solicitări este 19 iunie 2012.
La Tribunalul Bucureşti sunt peste 40 de dosare în care foști parteneri de afaceri și furnizori vor să-și recupereze datoriile în instanță. Printre ei și Dorna Lactate, Cafea Fortuna, Dr. Oetker sau Romaqua Group (Borsec). Discounterul – cu o rețea de 58 de magazine -, a încheiat anul 2010 cu pierderi de 14,5 mil. lei (3,5 mil. euro) la o cifră de afaceri de 277 mil. lei (66 mil. euro), potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor Publice. Datoriile retailerului ajung la 127 mil. lei (29,3 mil. euro).
Grupul Mercadia, deţinut de Dinu Patriciu, a cumpărat miniMax Discount în 2010, de la acţionarii Real4You (Austria), Rainer Exel şi Andreas Kämpf. Dinu Patriciu şi fratele său au pus bazele lanţului de magazine în 2004.