Senatorii PSD continuă lupta dusă de Liviu Dragnea înainte de a intra la pușcărie. Este vorba despre războiul dus de fostul lider social-democrat împotriva Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Atacurile la adresa acestuia erau din ce în ce mai dese, iar în partid se vorbea deja de numele unor posibili succesori. Mai mult, Dragnea  a inițiat și un proiect de lege prin care voia ca rezervele de aur ale BNR să fie repatriate. Proiectul a fost votat în Parlament în pofida opoziției venită din partea Băncii Naționale.

În urmă cu doar o zi, Dăncilă a încercat exact opusul. Premierul alături de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu au stabilit că Mugur Isărescu benefiază în continuare de sprijinul lor. În completarea lor a ieșit și Marcel Ciolacu, care a spus că îl susține și el pe Mugur Isărescu.

Contrar așteptărilor, Dăncilă s-a văzut pusă în fața unei adevărate revolte în PSD. Și asta în condițiile în care numai de tensiuni nu avea nevoie acum, înaintea Congresului .

Senatorii PSD dar și deputații, în marea lor majoritate, s-au declarat împotrivă și au pornit o adevărată răscoală în partid. Ei au spus clar și răspicat că nu îl vor pe Isărescu în fruntea BNR, pentru un nou mandat.

Acest lucru a fost recunoscut și marți seara, la Antena 3, de purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor . El a admis că senatorii social-democrați au ajuns la concluzia că nu-l vor suține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la șefia BNR.

Noua conducere a BNR urmează să fie votată de parlament pe 3 iulie.

„La ședința de coaliție nu s-a discutat niciun nume. S-a discutat despre algoritm, s-a discutat despre modul în care vom aborda numirile ulterior, după care doamna prim-ministru a ieșit la declarații și nu a spus un nume pentru niciuna dintre aceste poziții. Este adevărat că ulterior s-a spus în spațiul public, domnul Tăriceanu a spus că îl vor susține pe Mugur Isărescu. A urmat ședința de grup a colegilor senatori și acolo a fost o dezbatere destul de aprinsă și am înțeles că s-a hotărât cumva ca acestă candidatură (a lui Mugur Isărescu, n.r.) să nu fie suținută.

Urmează să discutăm și să decidem, pentru că e deja un calendar pe rol, și cu siguranță vom găsi soluția cea mai potrivită astfel încât partidul să poată să aibă această poziție”, a spus Mihai Fifor.

 

 

Te-ar putea interesa și: