Mike Pompeo a plecat în misiune în Cipru pentru a încerca să limiteze intensificarea tensiunilor, declanșate de vânătoarea turcească de gaze și hidrocarburi, în apele revendicate de Atena și Nicosia. Secretarul de Stat american a invitat Ankara să înceteze cu provocările și a dat asigurări cu privire la o iminentă mediere de către Trump însuși.

„Suntem foarte îngrijorați cu privire la operațiunile turcești de căutare a resurselor naturale în zonele din estul Mediteranei, revendicate de Grecia și de Cipru”, a declarat secretarul de stat american, la întâlnirea cu președintele cipriot Anastasiades. La fel ca Statele Unite, și Rusia și-a oferit medierea în ultimele zile, prin intermediul ministrului rus de externe, Serghei Lavrov.

Declanșate de o misiune navală de explorare, trimisă de la Ankara cu escorta a două fregate militare, tensiunile coincid cu anunțul făcut de Grecia referitor la cea mai impresionantă achiziție de vehicule și provizii militare din ultimii 20 de ani: avioane de luptă franceze Rafale, fregate multifuncționale, dar și elicoptere și recrutarea a 15.000 de oameni.

„A sosit momentul reunirii forțelor armate, în calitate de pilon al securității țării. Este o datorie față de cetățenii greci, care vor trebui să suporte costurile”,  a afirmat premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, notează EuroNews. 

Alegerea corectă

Determinant a fost un acord cu Emmanuel Macron, stabilit în urma unei întâlniri, în ultimele zile, în Corsica. O alegere în favoarea Greciei și a Ciprului, cea a președintelui francez, care nu este pe placul omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan. „Aș vrea să nu menționez nume, dar sunt obligat să o fac, pentru că este o chestiune care ne vizează îndeaproape. Președintele Macron continuă să spună că are o problemă cu Erdogan.

Dar eu îi răspund: Domnule Macron, dumneavoastră sunteți cel care riscă să aibă mari probleme cu mine”, a tunat și fulgerat Erdogan. Între timp, exercițiile militare transfrontaliere par să fie de neoprit: mai întâi de partea turcească, în apele din nordul Ciprului, apoi de la Atena și Nicosia, cu sprijinul Emiratelor Arabe Unite și, respectiv, al Statelor Unite.