Israelul face acuzații dure la adresa Iranului. Cine este vinovat pentru atacul de la Marea Oman

Un oficial israelian a precizat, într-un comunicat de presă, că ”Iranul seamănă violenţa şi distrugerea în toate colţurile regiunii”. În același timp, spune el, Iranul a încercat să atace Israelul dar a omorât civili străini.

”Iranul nu este doar problema Israelului, este o problemă mondială, iar comportamentul său pune în pericol libertatea navigaţiei şi comerţului în lume”, denunţă acest oficial.

Experţi în domeniul securităţii evocă ipoteza unei origini iraniene în acest atac, care a avut loc într-o zonă strategică în care au fost vizate deja vapoare israeliene. Armata americană a anunţat într-un comunicat că forţe din cadrul Marinei americane (US Navy) au răspuns unui apel SOS, au sărit în ajutorul echipajului şi au putut vedea probe ale unui atac. Primele constatări ”arată clar” un atac cu dronă, afirmă armata americană, precizând că nave aparţinând US Navy escortau petrolierul, cu personal american la bord.

Atacul a avut loc joi

Potrivit paginii de Twitter a societății internaționale Zodiac Maritime, cei doi cetățeni străini și-au pierdut viața într-un incident la bordul M/T Mercer Street. Petrolierul navighează în prezent ”sub controlul echipajului său, către un loc sigur, cu o escortă navală americană”, a precizat ulterior firma, care aparţine omului de afaceri miliardar israelian Eyal Ofer.

Administraţia lui Joe Biden, aliată Israelului şi inamică Iranului, rămâne prudentă. ”Supraveghem situaţia îndeaproape”, s-a limitat să declare o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Sta american, Jalina Porter. ”Cooperăm cu partenerii noştri străini pentru a stabili faptele”, a subliniat ea.

UKMTO, site-ul operaţiunilor maritme, notează că atacul a fost semnalat joi, la ora 18.00 GMT (21.00, ora României), în timp ce aceasta era în curs, la aproximativ 152 de mile marine (280 de kilometri) de coasta Omanului.

La momentul incidentului, petrolierul naviga fără încărcătură de la Dar es Salaam, în Tanzania, la Fujaïrah, un oraş de coastă în Emiratele Arabe unite (EAU), potrivit armatorului, care exploatează această navă japoneză.

Sursă foto: Dreamstime