Totul a pornit după o postare scandaloasă a unui site guvernamental de la Badapesta. Acolo a fost postat un mesaj critic la adresa Tratatului de la Trianon, al secretarului de stat Árpád János Potápi, însoțit de harta ”Ungariei Mari”, care este ”sfâșiată” de țările vecine. În această fotografie, România ia Transilvania. Reacția autorităților nu a întârziat, atât România cât și Slovenia publicând pe Twitter mesaje de protest, prin care au condamnat dur publicarea acestei imagini.

Scandalul diplomatic ia amploare, iar jurnalistul Radu Banciu, cunoscut pentru intervențiile în forță pe subiectul așa zisului Ținut Secuiesc, a avut o intervenție extrem de dură. Acesta a vorbit despre acest subiect în emisiunea Lumea lui Banciu de pe B1TV.

”Președintele Ungariei, János Áder, a apreciat incidentul de la Valea Uzului ca fiind unul profund imoral și contrar legislației acordurilor internaționale, el afirmând că cele 52 de cruci au fost ridicate pe rămășițele unor soldați unguri.

Ungaria a provocat iar un scandal diplomatic. Guvernul condus de Viktor Orban acuză public sfântul Tratat de la Trianon: spune că tratatul a distrus națiunea ungară, iar o fotografie de propagandă, publicată pe un site guvernamental în limba engleză, sugerează că România a rupt Transilvania de la Ungaria.

Un secretar de stat ungar spune că tratatul de la Trianon a distrus economia Ungariei, societatea și sistemul politic al acesteia. Nu l-am auzit pe Asztalos Csaba (președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării) vorbind despre acest derapaj colosal al Ungariei, care, până la urmă, își dă singură cu tesla știți exact unde, pentru că, Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, pe care maghiarii l-au semnat cu câțiva ani înainte de a adera în 2004, definitiva frontierele statelor membre în mod definitiv și irevocabil. Și ce putea să facă Ungaria? Că doar Tratatul de la Trianon era bătut în cuie. Nu-l putea schimba nici Iisus Hristos”, a afirmat Radu Banciu.