Bombardamente au avut loc vineri dimineaţa atât în fieful prorus Doneţk, cât şi la Lugansk – unde au fost ucise trei persoane potrivit unui lider separatist. Luptele au loc în pofida armistiţiului semnat joi la Minsk.

Potrivit BBC, jurnalişti străini aflaţi la Doneţk afirmă că au auzit bombardamente vineri dimineaţa. Nu au fost raportate victime.

Agenţia ruse de stat Tass, care citează un lider rebel, spune că trei persoane au fost ucise, iar un număr neprecizat rănite în bombardamente cu sisteme de rachete multiple asupra unor zone locuite din Lugansk.

În noaptea de joi spre vineri au avut loc două astfel de atacuri, a declarat vineri Serghei Ivanuşkin, "ministrul pentru situaţii de urgenţă" al autointitulatei Republici Populare Lugansk.

Primul a avut loc la ora locală 22.30 în partea de est a oraşului, unde au fost numărate 52 de explozii de rachete de tip Smerci. "În afară de case, au fost atinse o unitate de pompieri, o fabrică de produse lactate, o conductă de gaze, o centrală termică şi o grădiniţă de copii", a declarat el.

Al doilea atac a fost efectuat cu lansatoare de rachete de tip Grad, în noaptea de joi spre vineri, către ora locală 3.45, iar rachetele au atins centrul oraşului, potrivit lideului separatist prorus. "Au lovit blocul Proletariatul Donbas. Un obiect este inspectat. O echipă de experţi în explozibili a început ancheta", a spus el. Atât Doneţkul, cât şi Luganskul se află în apropierea liniei frontului.

Oficiali militari ucraineni au anunţat că 50 de tancuri ruseşti, precum şi vehicule blindate şi lansatoare de rachete au pătruns în Ucraina joi, în pofida negocierilor desfăşurate la Minsk în vederea soluţionării conflictului ucrainean.

NATO şi Statele Unite au salutat Acordul de la Minsk, exprimând însă scepticism privind aplicarea documentului, iar Pentagonul a anunţat că va trimite 600 de militari în Ucraina, în martie, pentru antrenarea trupelor ucrainene implicate în conflictul separatist.

În contextul Acordului la care au ajuns liderii din Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa în sensul încetării ostilităţilor în regiunile separatiste ucrainene, Preşedinţia SUA a îndemnat Moscova să retragă militarii şi echipamentele militare.

"Statele Unite sunt preocupate de escaladarea confruntărilor în cursul zilei de joi, o situaţie care intră în contradicţie cu spiritul acordului de pace", potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat Acordul de la Minsk, insistând ca documentul să fie implementat în totalitate. "Acum, este foarte important ca acordul să fie implementat în totalitate pe teren, fără întârziere. Însă escaladarea ostilităţilor nu este conformă cu spiritul Acordului. Rusia trebuie să înceteze susţinerea acordată separatiştilor şi să retragă militarii şi armamentul din estul Ucrainei", a subliniat Stoltenberg.

În pofida acordului de la Minsk, Departamentul american al Apărării a anunţat joi că va trimite în Ucraina 600 de militari americani pentru antrenarea trupelor ucrainene care luptă împotriva insurgenţilor proruşi. Potrivit Fox News, Statele Unite vor trimite în Ucraina Brigada aeropurtată 173, staţionată în prezent la Vicenza, în Italia.

Misiunea de antrenare va începe în luna martie şi se va desfăşura în poligonul militar Iavariv, situat în apropierea oraşului Liov, în vestul Ucrainei. Militarii americani vor pregăti trei batalioane militare ucrainene, a declarat Ben Hodges, comandantul forţelor americane din Europa.

Pe de altă parte, UE a avertizat Rusia cu noi sancțiuni în cazul în care acordul de încetare a focului nu este respectat.

UE va fi pregătită atât pentru evoluţii pozitive, cât şi negative, dar dacă armistiţiul de joi nu va fi respectat Bruxellesul va lua "toate măsurile necesare", a declarat Tusk într-o conferinţă de presă, citat de agenţia rusă de stat Tass.

Preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au negociat la Minsk, începând de miercuri, de la ora 17.15 GMT, 19.15, ora României, timp de aproximativ 16 ore, armistiţiul care urmează să intre în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Donald Tusk a declarat că liderii UE le-au mulţumit lui Merkel şi Hollande pentru eforturile depuse în vederea soluţionării conflictului ucrainean, dar că au primit cu precauţie rezultatul întâlnirii de la Minsk.

Armistiţiul intră în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică.