„Se întâmplă că în lume există țări care ne ajută și țări care au decis să se gândească doar la ele. Noi îi denunțăm pe cei din urmă. Adică pe cei care țin pentru ei măștile noastre. Apoi, în alte cazuri, alertăm Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Comerțului că sunt țări care își asumă acțiuni anticomerciale, pentru că dacă tu blochezi într-o vamă măștile cumpărate de o firmă care ne aparține, deci nu de Guvern, ci de o firmă italiană, tu ai și un comportament împotriva regulilor comerțului”, a răspuns Luigi Di Maio, ministrul de externe al Italiei, când a fost întrebat ce se întâmplă cu respectivul echipament medical, potrivit digi24.ro

Anunțul autorităților

Autoritățile române au anunţat, săptămâna trecută, că se suspendă pentru o perioadă de 6 luni distribuţia în afara teritoriului României a medicamentelor si a tuturor produselor sanitare care au legatura cu prevenirea, diagnosticarea si tratamentul pentru COVID-19.

Situația din Italia

Garda Civilă din Italia a anunţat joi seara un nou bilanţ al epidemiei de coronavirus din această ţară. Potrivit informaţiilor oficiale, s-au înregistrat 4.207 cazuri noi şi 475 de decese, fiind cel mai sumbru bilanţ de la anunţarea primelor cazuri, în urmă cu mai bine de trei săptămâni.
Când acest anunț sumbru a fost făcut, numărul persoanelor aflate în stare critică a ajuns la 2.257, iar numărul total al cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 este de 35.715 la nivel naţional. Până în acel moment, doar 4.025 de oameni s-au făcut bine. În continuare, sistemul medical italian este tot mai copleșit de cazurile grave tot mai multe care apar de la o oră la alta.

Cu toate acestea, experții avertizează că, de fapt, vârful epidemiei de COVID-19 în Italia se va atinge în perioada 23-25 martie.

UPDATE

Nicio activitate a statului român nu a făcut obiectul vreunei plângeri sau condamnări, nici măcar morale, din partea Italiei, afirmă reprezentanţii Ambasadei Italiei la Bucureşti.

Precizările vin în contextul în care presa a relatat că autorităţile din Peninsulă ar fi condamnat România că a blocat un transport de echipament medical către această ţară.

„Referitor la informaţiile apărute în articolul ‘Italia acuză România de practici incorecte pentru că i-a blocat un transport de măşti de protecţie’ Ambasada Italiei în România, confirmând că iniţiativele contrarii dreptului internaţional vor fi denunţate oriunde vor avea loc, precizează că nicio activitate atribuibilă statului român nu a făcut obiectul vreunei plângeri sau condamnări, nici măcar morale. Din contră, suntem siguri de colaborarea autorităţilor române în urmărirea eventualelor operaţiuni ilegale comise de oricine pe teritoriul său şi le mulţumim pentru aceasta”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul misiunii diplomatice la Bucureşti.