„Mă voi consulta cu colegii mei şi, imediat ce vom termina audierile şi cu cei de la Consiliul Concurenţei, vom face o propunere atât Guvernului, cât şi Băncii Naţionale, o propunere care să ducă la decuplarea în mod rapid a ROBOR de ratele românilor”, a declarat Zamfir, la Palatul Parlamentului.

Comisia economică, industrii şi servicii din Senat a continuat marţi audierile în cadrul anchetei parlamentare privind o eventuală manipulare a indicelui ROBOR.

„În urma audierii unui alt reprezentant al băncilor care au participat la procedura de fixing din acea perioadă, am constatat, dacă mai era nevoie, faptul că indicele ROBOR, cel la care se raportează astăzi ratele românilor, este unul trucat, este unul aranjat, nu are nicio legătură cu realitatea. Şi, dincolo de faptul că Banca Naţională a intervenit brutal ca să stabilească acest indice, am să solicit colegilor mei să prezentăm o informare succintă din care să rezulte foarte clar că indicele ROBOR trebuie rapid decuplat de la ratele românilor”, a precizat Daniel Zamfir.

El a adăugat că precizările făcute de Lucian Isar în cadrul comisiei i-au confirmat încă o dată faptul că indicele ROBOR „nu este rezultatul unor tranzacţii reale”.