Situația lui Radu Mazăre s-ar putea schimba la 180 de grade, conform informațiilor Antena 3. Avocații fostului edil din Constanța vor să vadă documentele care atestă că în Madagascar a fost respectată întocmai procedura de extrădare.

Ei spun că Mazăre n-a fost dus în fața unui judecător înainte de a fi adus în țară, deși ar fi trebuit să se întâmple asta. Astfel s-ar fi comis o fraudă la executare și ar trebui suspendată executarea pedepsei.

”Jurisprudența noastră pe extrădare e destul de săracă, motiv pentru care ar fi chestiuni de pionerat care se invocă în fața instanțelor. Există un principiu al specialității, prevăzut de legea noastră. Principiu care impune o regulă simplă. În momentul în care soliciți extrădarea, poți să judeci sau se se execute pedeapsa doar pe ceea ce a fost prevăzut în cererea pentru care a fost admisă extrădarea.

Noi vrem să vedem dacă statul român a respectat regulile. Să vedem dacă s-a cunoscut faptul că Radu Mazăre beneficia de solicitant al statutului de refugiat, prin aceasta era sub protecția Înaltului Comisariat pentru refugiați și mai mult decât atât, Radu Mazăre nu a văzut la ochi niciun magistrat, deși am aflat că chiar procurorul care a interferat cu el s-a exprimat și ar fi zis că aceea e legea”, a declarat avocatul lui Mazăre.