Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, miercuri, că, în această sesiune parlamentară, PSD şi ALDE vor depune un proiect de modificare a Constituţiei, în urma referendumului din 26 mai. Tăriceanu spune însă, că problema ridicată de prima întrebare a referendumului nu este de natură constituţională şi poate fi rezolvată prin lege.

”PSD şi ALDE vom depune o iniţiativă legislativă de modificare a Constituţiei şi, probabil, că propunerile vor veni şi din partea opoziţiei. Vor trebui, evident, aduse în atenţia comisiilor de specialitate şi analizate şi probabil mai sunt şi alte propuneri, aşa încât ce vă pot spune este că vom demara acest proces de modificare a Constituţiei cu chestiunile care sunt de natură constituţional. Aşa cum spuneam, la întrebările de la referendum, cel puţin prima întrebare, are o rezolvare care nu este de natură constituţională. Rezolvare se poate face în Codul Penal”, a declarat, miercuri Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit acestuia propunerea legistativă se va face ”în această sesiune”, dar textul documentului nu este finalizat. Tăriceanu a pecizat că propunerile venite din partea opoziţiei exced cadrul referendumului, iar comisiile de specialitate vor trebui să se pronunţe dacă se va face sau nu o revizuire extinsă a Constituţiei.

”Comisiile vor trebui să analizeze şi să se pronunţe dacă revizuirea constituţională va rămâne să se refere strict la problema semnalată prin referendum sau şi la alte probleme care exced cadrul referendumului”, a precizat Tăriceanu.

Proiectul PNL de revizuire a Constituţiei prevede că pot sesiza neconstituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă şi preşedintele României sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că persoanele condamnate definitiv nu pot candida, conţine interdicţii privind amnistia şi graţierea colectivă şi pentru fapte de corupţie şi stabileşte că nu pot fi reglementate prin OUG organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi, modificând şapte articole ale legii fundamentale.

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum.

Te-ar putea interesa și: