Cozmin Gușă a avut, marți seară, o intervenție telefonică la România TV, acolo unde a vorbit şi de Laura Codruța Kovesi, fosta şefă DNA şi planurile pe care aceasta le-ar avea în următoarea perioadă.

„Din informațiile pe care le am, va încerca o ieșire publică Laura Codruța Kovesi. Nu una prin care să susțină pe față USR și PLUS, ci una prin care – de la distanță cu Dacian Cioloș – să-l critice pe Klaus Iohannis”, a declarat Gușă la Romania TV.

Guşă este de părere că fosta şefă DNA va ridica scorul USR-PLUS la alegeri.

„Având în vedere scorul de victimă publică a lui Kovesi, scor nedrept după părerea mea, poate să încurce puțin, în sensul ridicării scorului USR-PLUS, care, de la începutul campaniei, a evoluat destul de prost”, a mai spus Cozmin Gușă.