Lia Olguța Vasilescu a dezvăluit totul! Primarul Craiovei are planuri mari legate de infrastructura de transport din regiune.

În consecință, a cerut sprijinul americanilor de la Ford pentru construcția a mai multe drumuri expres, în regim de autostradă.

Lia Olguța Vasilescu a dezvăluit totul! Discuții cu mai-marii de la Ford

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a avut vineri, la sediul instituției, o întrevedere cu conducerea Ford România, pentru a puncta împreună planurile de colaborare, pentru anul în curs, dintre administrația locală și compania americană.

La întâlnire au participat Ian Pearson, președintele în funcție, dar și Josephine Payne, cea care va conduce, începând cu 1 aprilie 2021, operațiunile de producție ale Ford România.

Temele abordate au fost legate de implicarea în lupta împotriva pandemiei, stadiul proiectelor de infrastructură de alimentare verde din municipiul Craiova, continuarea parteneriatelor dintre administrația locală, mediul academic și companie, dar și oportunitatea unei abordări comune în ceea ce privește finanțarea din fonduri europene a proiectului Craiova – Lugoj și Craiova – Calafat.

Drumul Expres în regim de autostradă Pitești – Craiova

”Discuțiile cu reprezentanții Ford s-au axat pe probleme de mediu și infrastructură. Guvernarea PSD și-a indeplinit promisiunea făcută Ford de a pune in linie dreaptă construcția Drumului Expres în regim de autostradă Pitești – Craiova.

Parlamentarii doljeni ai PSD vor depune amendament la bugetul de stat ca să se respecte masterplanul de transporturi, aprobat în anii trecuți și să se prindă in buget și Autostrada Craiova – Lugoj, a doua ca importanță pentru zona noastră, dupa Pitești – Craiova.

Am rugat si conducerea Ford să susțină acest demers, interesul fiind unul comun.”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Fluidizarea traficului din zona fabricii

În cadrul întâlnirii, s-au mai stabilit pașii concreți pentru a găsi cele mai bune soluții de fluidizare a traficului din zona fabricii, continuarea parteneriatului dintre administrația locală, mediul academic și companie, dar și conjugarea eforturilor comune, astfel încât drumul expres Craiova – Lugoj să devină realitate.

”Fiind singurul oraș din România care are o strategie Green City și printre puținele din lume, am transmis conducerii Ford oportunitatea abordării în comun a proiectelor de tip Green City, dar și intenția noastră de a contribui la scăderea emisiilor de CO2, punând comunității la dispoziție un număr cât mai mare de stații de încărcare electrică.

În Craiova, sunt deja amplasate 6 stații de încărcare rapidă pentru autobuze și alte 2 stații de încărcare rapidă, respectiv, 244 de încărcare electrică normală pentru autoturisme. Avem și alte proiecte depuse pentru finanțare pe programul de infrastructură de alimentare verde, iar parcul auto al regiei de transport local va crește, în curând, cu 46 de autobuze electrice”, a menționat primarul Craiovei, la sediul Ford, potrivit punctochit.info.