Răsturnare de situație în Grecia. Zeci de parlamentari au luat o decizie șoc. Este vorba de cel puţin 20 de medici care sunt membri în Parlamentul Greciei și care au anunţat până miercuri că vor reveni să lucreze în spitalele elene pentru a uşura astfel povara cu care se confruntă sistemul medical din această ţară pe durata pandemiei de coronavirus, informează DPA, citat de Agerpres.

Cel care a făcut primul acest anunț a fost medicul pneumolog Giorgios Lamproulis, vicepreşedintele Parlamentului elen şi membru al Partidului Comunist din Grecia (KKE). Giorgios Lamproulis a cerut să fie exonerat temporar de îndatoririle sale de parlamentar pentru a putea să lucreze într-o clinică medicală din oraşul său natal, Larissa. Giorgios Lamproulis i-a îndemnat pe ceilalţi medici din Parlamentul Greciei să îi urmeze exemplul.

În opinia sa, locul lui este în acest moment alături de colegii săi medici. „După părerea mea, locul meu este în acest moment alături de colegii mei, alături de medici şi de infirmiere”, a declarat el.

După apelul său public, alţi 20 de medici parlamentari – radiologi, chirurgi şi specialişti în microbiologie – au părăsit Parlamentul de la Atena pentru a lucra în diverse spitale de pe teritoriul Greciei.

Parlamentul Greciei are 300 de membri.

În acest moment, pandemia continuă să facă ravagii în Europa. În ciuda acestei realități crunte, guvernele europene depun toate eforturile posibile pentru a salva sezonul sărbătorilor de iarnă. Speranța lor este că acest lucru va da un suflu nou economiei afectate și va ajuta la îmbunătățirea stării de spirit a oamenilor. Ideea principală este relaxarea pentru o perioadă a măsurilor restrictive draconice în vigoare astăzi, astfel încât „Crăciunul să se desfășoare cât mai aproape de normal”. Chiar dacă deciziile finale vor fi anunțate la jumătatea săptămânii, mai multe state europene intenționează să relaxeze majoritatea restricțiilor în perioada 21-27 decembrie, adică între Crăciun și Revelion.