Pentru că protejata sa și cea care ar fi trebuit să-i fie succesoare nu a convins-o, Angela Merkel ar fi decis să mai rămână la putere până în 2021, când îi expiră mandatul de Cancelar, asta deși apăruseră informații potrivit cărora s-ar putea retrage mai devreme.

Potrivit site-ului Bloomberg, Angela Merkel consideră că președinta CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK), nu ar fi la nivelul corespunzător pentru a-i succeda în funcţie.

După cum a reamintit Bloomberg, Annegret Kramp-Karrenbauer a scăzut în sondaje în ultimele luni, în timp ce CDU a înregistrat cel mai rău rezultat la alegerile europene de duminică, cu 28% din voturi. Potrivit acelorași surse, Angela Merkel ar fi decis să nu-şi mai ajute protejata pe plan politic.

Annegret Kramp-Karrenbauer era văzută drept cea responsabilă de aducerea unui suflu nou la vârful partidului pe care Merkel l-a condus vreme de 18 ani.

De la preluarea funcției sale în decembrie, Annegret Kramp-Karrenbauer dezvoltă o viziune politică mai conservatoare decât Angela Merkel. În special, ea s-a opus publicității privind avortul. Mai mult decât atât, după ce CDU a fost ținta comentariilor răutăcioase ale mai multor bloggeri germani, președinta CDU a sugerat să se pună restricții asupra libertății de exprimare online. Bloggerii au dus o campanie negativă împotriva CDU, îndemnându-și fanii să nu voteze partidul condus de Annegret Kramp-Karrenbauer pe motiv că politica sa privind clima este insuficientă.

În luna martie, Annegret Kramp-Karrenbauer şi-a atras mânia multor germani după o „scheci” despre intersexuali, persoane al căror gen nu este clar definit. „Uitaţi-vă la oamenii de astăzi. Cei care v-ați dus recent la Berlin i-aţi văzut pe aceşti băutori de latte macchiato, care merg la toaletele rezervate pentru al treilea sex! Sunt toalete pentru bărbații care nu știu dacă ar trebui să stea aşezaţi sau în picioare”, a explicat ea.