Răsturnare de situație în ancheta de la Caracal! Familia Alexandrei cere în aceste zile procurorilor DIICOT să audieze un martor foarte important. Prin cererea depusă miercuri la DIICOT, avocatul familiei Alexandrei dorește audierea unui martor extrem vital în cadrul anchetei, care ar avea informaţii despre reţeaua de trafic de persoane coordonată de Gheorghe Dincă, transmite România TV.

Vorbim atât despre probe scrise, cât şi despre probe audio video, primite de la persoane care au fost traficate de Dincă, dar şi de la persoane care au auzit despre reţeaua de trafic de persoane a monstrului din Caracal.

„Având în vedere modul defectuos în care se desfăşoară ancheta este puţin probabil ca organul de anchetă să vrea să afle adevevărul”, spune avocatul familiei Măceșanu.

Avocatul Adrian Cuculis a spus că este prea târziu pentru ca avocatul lui Dincă să abordeze această strategie.

„Ştiţi că a trecut momentul expertizării lui Dinca şi indiferent dacă se merge pe o astfel de ipoteză n-o să-l mai ajute cu absolut nimic. Momentul ăsta l-am depăşit pentru că înţeleg că a fost supus expertizării şi e bine mersi, nu a avut nicio problemă la momentul săvârşirii faptelor şi nici acum”, a mai spus avocatul.

Avocatul lui Gheorghe Dincă a făcut duminică seară afirmații în premieră, în direct într-o emisiune televizată, susținute pe probe aflate în dosarul crimelor din Caracal. Astfel, Claudiu Lascoschi susține că există probe în dosar care arată că Luiza Melencu este moartă.

”Gheorghe Dincă are regrete și plânge, se gândește și la familiile victimelor și la familia lui. El a început să conștientizeze la un moment dat. Eu cred că a fost o problemă și pentru faptul că nu și-a luat medicamentele care trebuia”, a declarat Lascoschi , în direct la Antena 3.